În conformitate cu prevederile art. 45, alin. (6) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare prin care operatorii/posesorii de reţele de reţele tehnico-edilitare, supra- şi subterane sunt obligaţi să transmită autorităţilor administraţiei publice judeţene planurile cadastrale cuprinzând traseele acestor reţele în vederea constituirii unei bănc...
În conformitate cu prevederile art. 45, alin. (6) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare prin care operatorii/posesorii de reţele de reţele tehnico-edilitare, supra- şi subterane sunt obligaţi să transmită autorităţilor administraţiei publice judeţene planurile cadastrale cuprinzând traseele acestor reţele în vederea constituirii unei bănci de date, se intenţionează înfiinţarea unui sistem digital de inventariere a reţelelor tehnico-edilitare existente în judeţul Suceava care pot fi accesate pe un portal electronic.
În vederea înfiinţării băncii de date urbane este necesara crearea unei infrastructuri digitale a reţelelor edilitare, prin întocmirea unor hărţi digitale a reţelelor existente în judeţul Suceava, care să cuprindă referiri la următoarele: alimentare cu apă şi canalizare, reţele de transport şi distribuţie energie electrică, reţele de telefonie, reţele de fibră optică, reţele de transport şi de distribuţie a gazelor naturale, alimentare cu energie termică, etc.
Se impune astfel achiziţionarea unui serviciu care să centralizeze datele primite şi cele care urmează a fi recepţionate, să le suprapună pe o hartă de bază, să asigure mentenanţa acestui serviciu, pentru a putea fi puse la dispoziţia autorităţilor publice locale, în vederea simplificării şi eficientizării emiterii actelor de autoritate din domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului.
Prin aceasta achizitie se va determina soluţia ce cuprinde produse software şi un serviciu necesar implementării unei baze de date urbane sub forma unei hărţi interactive GIS care va fi vizibilă şi accesată atât de funcţionarii publici din cadrul Direcţiei Arhitect şef a Consiliului Judeţean Suceava cât şi de către responsabilii cu urbanismul din cadrul primăriilor UAT-urile din judeţ.
Sursa de finanţare pentru achiziţia propusă se regăseşte în bugetul judeţului Suceava pentru anul 2021, la capitolul 51.02 – Autorităţi publice şi acţiuni externe, art. 71.01.30 fiind înscrisă în Programul anual al investiţiilor publice la poziţia 5, pct. E.