Servicii de proiectare pentru elaborarea documentaţiei proiect tehnic - proiect fază unică pentru conservare restaurare componente artistice a Ansamblului monumental "Calea Eroilor" realizat de Constantin Brâncuşi, Calea Eroilor, Municipiul Târgu Jiu, jud. Gorj, inclus în LMI 2015 cu codul GJ-III-a-A-09465.
Proiectul de restaurare conservare a Ansamblului Brâncuşi va fi elaborat în fazele PT- PFU pentru componente artistic...
Servicii de proiectare pentru elaborarea documentaţiei proiect tehnic - proiect fază unică pentru conservare restaurare componente artistice a Ansamblului monumental "Calea Eroilor" realizat de Constantin Brâncuşi, Calea Eroilor, Municipiul Târgu Jiu, jud. Gorj, inclus în LMI 2015 cu codul GJ-III-a-A-09465.
Proiectul de restaurare conservare a Ansamblului Brâncuşi va fi elaborat în fazele PT- PFU pentru componente artistice pe specialităţile piatră şi metal şi va conţine piese scrise (memorii generale şi de specialitate) şi piese desenate (planuri, faţade, secţiuni generale, scheme de principiu – scheme funcţionale, axonometrii),conform HG nr. 907/2016.
În acord cu conţinutul normat al acestei faze, documentaţia va cuprinde:
• Memoriu tehnic pe specialitate, precizări referitoare la particularităţi ale unor tehnici (tehnica de execuţie), identificarea materialelor din intervenţiile anterioare, rezultatele şi concluzii de fundamentare a propunerilor de intervenţie prin teste, probe de curăţare/fixare/consolidare, propuneri metodologice (vor fi prezentate în ordine cronologică şi vor cuprinde descrierea metodei, a soluţiilor inclusiv concentraţiile/proporţiile folosite şi a instrumentarului/echipamentului necesar, propunerile metodologice vor fi prezentate diferenţiat pe componente artistice diferite, listări cantitative ale stării de conservare, determinări şi măsurători ai factorilor de degradare, măsurători ale temperaturii şi umidităţii la nivelul componentelor artistice.
• Piese desenate:
- releveu de degradări, cu marcarea tipurilor de degradări, a materialelor sau a tehnicilor de execuţie, se va avea în vedere utilizarea mijloacelor tehnologice de mare precizie cu identificarea condiţiilor de conservare a componentelor artistice, determinarea umidităţii suprafeţelor cu identificarea suprafeţelor ce prezintă umiditatea în exces (măsurătorile se vor nota pe releveu) şi măsurilor de intervenţie. Realizarea releveului se va face prin metode clasice şi avansate de relevare (scanare laser 3D, cu realizarea norului de puncte şi a pieselor desenate prelucrate, piese 2D convenţionale şi piese 3D). Acesta va conţine planurile tuturor nivelurilor relevante, secţiuni caracteristice, faţade, scara 1:50 – reprezentare grafică şi fotogrammetrie. Acesta se va preda ân format dwg(scara m), model 3D şi nor de puncte;
- eşantionare cu intervenţii de restaurare;
- documentare fotografică a stării actuale de conservare şi a tuturor aspectelor pentru care se prevăd operaţiuni de restaurare;
• Caiete de sarcini cu lucrările, materialele, utilajele. Echipamentele tehnologice etc. prevăzute în fiecare proiect de specialitate;
• Fişe tehnice la materiale şi soluţii utilizate;
• Listă de cantităţi, cu valori;
• Grafic de execuţie, pe obiecte şi categorii de lucrări;
• Documentaţie economică (deviz general, devize pe obiect şi liste de cantităţi pe specialitate);
• Expertiza biologică pe toate tipurile de materiale, cu analiza efectelor umidităţii ascensionale. Expertiza biologică va urmări identificarea stării actuale de conservare şi va cerceta cauzele şi evoluţia degradărilor determinate de factorii biologici. Propunerile de intervenţie vor cuprinde măsuri de eradicare şi prevenţie, măsuri şi restricţii de intervenţie pe elementele decorative, recomandări de reţete şi soluţii pentru oprirea activităţii biodeteriogenilor şi restaurarea suprafeţelor degradate: măsuri de aplicare si depozitare a soluţiilor în timpul şantierului;
• Buletine de analize mineralogice/petrografice/fizico-chimice/biologice realizate de specialişti/atestaţi MC pentru identificarea elementelor constructive ale componentelor artistice precum şi a efectului proceselor de degradare asupra acestora;
• Proiectul de monitorizare a comportamentului în timp a construcţiei pe componente artistice conform Normativ privind urmărirea comportării în timp a construcţiilor P130-1999.
Se va realiza corelarea între părţile scrise, părţile desenate şi partea economică.