Proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru obiectivul "Reabilitare energetică şi modernizare Sediul Detaşamentul 2 Pompieri Timişoara" se derulează astfel:
ETAPA I - Proiectarea tuturor lucrărilor aferente obiectivului de investiţii - aproximativ 75 zile (cel târziu până la data de 10.11.2023) pentru predarea proiectului tehnic;
Elaborarea după caz, a unor documentaţii necesare pentru obţinerea/prelungirea avizelor, acorduri...
Proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru obiectivul "Reabilitare energetică şi modernizare Sediul Detaşamentul 2 Pompieri Timişoara" se derulează astfel:
ETAPA I - Proiectarea tuturor lucrărilor aferente obiectivului de investiţii - aproximativ 75 zile (cel târziu până la data de 10.11.2023) pentru predarea proiectului tehnic;
Elaborarea după caz, a unor documentaţii necesare pentru obţinerea/prelungirea avizelor, acordurilor, autorizaţiilor, studiilor solicitate prin certificatul de urbanism emis în vederea obţinerii autorizaţiei de construire şi obţinerea avizelor necesare pentru derularea investiţiei la faza P.T., a documentaţiilor aferente realizării lucrărilor provizorii necesare funcţionării clădirii pe toată perioada execuţiei lucrărilor şi a avizelor aferente şi după caz,susţinerea documentaţiilor la instituţiile/ comisiile avizatoare.
Elaborarea de către firme autorizate conform prevederilor legale, a documentaţiilor (piese scrise şi desenate) necesare realizării lucrărilor de branşare şi racordare la utilităţile necesare funcţionării construcţiei, inclusiv pentru lucrările provizorii, a studiilor de soluţii, a detaliilor de execuţie, obţinerea avizelor, autorizaţiilor, acordurilor, funcţie de avizele tuturor furnizorilor de utilităţi.
Elaborarea proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construire (P.A.C./D.T.A.C.) şi proiectului de organizare a execuţiei lucrărilor (P.O.E/D.T.O.E).
Elaborarea proiectului tehnic de execuţie (P.T.), detaliilor de execuţie (D.E.), scenariului de securitate la incendiu, alte documentaţii pe care ofertantul le consideră necesare finalizării şi funcţionării obiectivului de investiţi – conform conţinutului – cadru din legislaţia specifuică în vigoare.
Verificarea tuturor documentaţiilor tehnico-economice, a eventualelor dispoziţii de şantier emise pe parcursul derulării lucrărilor, a proiectului as – built, de către verificatori de proiecte atestaţi pe domenii/subdomenii şi specialităţi, alţii decât specialiştii elaboratori ai proiectelor, inclusiv referatele de verificare pentru toate specializările.
ETAPA II– Realizarea tuturor lucrărilor aferente obiectivului de investiţii
Executarea tuturor lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente realizării obiectivului de investiţii - conform graficului estimativ de derulare a investiţiei asumat la nivelul autorităţii contractante, durata maximă de finalizare a lucrărilor de execuţie: 24 luni de la data prevăzută în ordinul de începere (cel târziu până la data de 15.01.2026).
Executarea de către firme autorizate conform prevederilor legale a lucrărilor de branşare şi racordare la utilităţile necesare funcţionării construcţiei, conform avizelor obţinute şi a documentaţiilor elaborate, inclusiv a lucrărilor provizorii.
Asistenţă tehnică pe toată perioada de derulare a investiţiei din partea proiectantului.
ETAPA III - Etapa premergătoare finalizării obiectivului de investiţii şi recepţiile aferente acestuia
Documentaţia revizuită ,,as built", (după realizarea lucrărilor de execuţie) - la terminarea executării lucrărilor.
Efectuarea probelor, testelor, punerea în funcţiune a instalaţiilor, recepţiilor lucrărilor executate pentru branşarea şi racordarea la utilităţile necesare funcţionării construcţiei, conform avizelor obţinute şi a documentaţiilor elaborate, etc.- la terminarea executării lucrărilor.
Realizarea şi predarea împreună cu dirigintele de şantier a Cărţii tehnice a construcţiei, întocmită conform prevederilor HG 273/1994 modificată prin HG 343/18.05.2017- la terminarea executării lucrărilor.
Obţinerea certificatului de performanţă energetică a clădirii - la terminarea executării lucrărilor.
Recepţia la terminarea lucrărilor - participarea în mod obligatoriu a proiectantului şi executantului în calitate de invitat, la recepţiile terminării lucrărilor, conform prevederilor art. 17, alin. (4) din Legea nr.10/1995, coroborat cu art. 11, alin. (4) din HG 273/1994 modificată prin HG 343/18.05.2017-la terminarea executării lucrărilor.
ETAPA IV– Garanţia lucrărilor
Garanţia minimă acordată lucrărilor - 5 ani.
Acordarea asistenţei tehnice a proiectantului la solicitarea Autorităţii contractante, pe toată perioada garanţiei lucrărilor precum şi realizarea eventualelor remedieri de către Executant, ce pot fi necesare în perioada de garanţie a lucrărilor de construcţii, instalaţii, echipamente, etc.- timpul de reacţie 2 zile.
Recepţia finală - participarea în mod obligatoriu a proiectantului şi a executantului în calitate de invitaţi la recepţia finală, conform prevederilor art. 25, alin. (2) din HG 273/1994 modificată prin HG 343/18.05.2017 - după expirarea perioadei de garanţie a lucrărilor.
ATENŢIE: Oferta va cuprinde toate etapele aferente obţinerii avizelor/acordurilor/ autorizaţiilor, întocmirii proiectului tehnic, executării şi recepţionării lucrărilor, sens în care, se va lua în calcul şi timpul necesar realizării acestor lucrări, astfel încât la momentul recepţiei terminării lucrărilor, obiectivul de investiţii să fie funcţional.
Ofertantul are obligaţia de a lua toate măsurile necesare obţinerii în timp util a tuturor avizelor, acordurilor, autorizaţiilor, inclusiv cele de la furnizorii de utilităţi, elaborării tuturor documentaţiilor mai sus specificate, executării tuturor lucrărilor de construcţii şi instalaţii, testării/efectuării probelor şi recepţionării acestora, în conformitate cu prevederile legale naţionale şi prescripţiile tehnice în vigoare, cu respectarea termenului contractat.
NOTĂ: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,BANAT" al judeţului Timiş are intenţia de a realiza obiectivul de investiţii Reabilitare energetică şi modernizare Sediul Detaşamantul 2 Pompieri Timişoara, sens în care, ofertantul are obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru elaborarea tuturor documentaţiilor mai sus specificate şi executarea tuturor lucrărilor de construcţii şi instalaţii, în conformitate cu prevederile legale naţionale şi comunitare în vigoare şi în conformitate cu cerinţele prevăzute în Ghidul specific privind regulile şi condiţiile aplicabile finanţării din fondurile europene aferente PNRR de finanţare şi să se asigure că sunt înţelese toate aspectele legate de specificul intervenţiilor finanţate.
Astfel, este foarte important ca înainte de începerea elaborării tuturor documentaţiilor, executării lucrărilor de construcţii şi instalaţii, acordării consultanţei şi asistenţei tehnice, ofertantul să cunoască toate informaţiile prezentate în ghidul menţionat şi să se asigure că sunt înţelese toate aspectele legate de specificul intervenţiilor finanţate din PNRR, în general, şi în mod particular prin Componenta 5 - Valul renovării/ Axa 2-Schema de Granturi pentru eficienţă energetică în clădiri publice/Operaţiunea B1 – Renovare integrată (consolidare seismică şi renovare energetică moderată) a clădirilor publice care finanţează realizarea prezentului obiectiv de investiţii.
Pe tot parcursul elaborării documentaţiilor, executării lucrărilor, şi oferirii de consultanţă şi asistenţă tehnică, ofertantul să consulte periodic pagina de internet https://mfe.gov.ro/pnrr/ sau direct organismele delegate pentru a urmări eventualele modificări/interpretări ale condiţiilor generale şi/sau specifice, precum şi alte comunicări/clarificări pentru accesarea fondurilor în cadrul P.N.R.R. şi finalizarea obiectivelor de investiţii.