Serviciile vor fi prestate pentru grupul ţintă, al acestui contract, care este estimat la un nr. de 231 de funcţionari publici de la nivel central, judeţean şi local A.P.I.A., personal implicat în managementul, implementarea, gestionarea coordonarea şi controlul măsurile delegate din PNDR 2014-2020, cât şi funcţionari publici din cadrul altor structuri de specialitate care asigură suportul tehnic privind măsurile delegat...
Serviciile vor fi prestate pentru grupul ţintă, al acestui contract, care este estimat la un nr. de 231 de funcţionari publici de la nivel central, judeţean şi local A.P.I.A., personal implicat în managementul, implementarea, gestionarea coordonarea şi controlul măsurile delegate din PNDR 2014-2020, cât şi funcţionari publici din cadrul altor structuri de specialitate care asigură suportul tehnic privind măsurile delegate.
Prestatorul va asigura plata transportului pentru cursanţi conform prevederilor H.G. 714/2018 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului, cu modificările şi completările ulterioare.
Programul de formare profesională va fi organizat în 3 (trei) serii, care vor fi stabilite conform unui grafic de organizare ce va fi întocmit de comun acord cu prestatorul, după semnarea contractului, seriile