Având în vedere importanţa cunoaşterii stării tehnice a investiţiilor realizate prin Proiectul Sistem de Management Integrat al Deşeurilor din judeţul Constanţa – "Închiderea depozitelor de deşeuri urbane neconforme din judeţul Constanţa (Hârşova, Cernavodă, Techirghiol, Murfatlar şi Medgidia)" este necesară întocmirea unei expertize tehnice din care să reiasă atât cantităţile de lucrări necesare pentru remedierea obiective...
Având în vedere importanţa cunoaşterii stării tehnice a investiţiilor realizate prin Proiectul Sistem de Management Integrat al Deşeurilor din judeţul Constanţa – "Închiderea depozitelor de deşeuri urbane neconforme din judeţul Constanţa (Hârşova, Cernavodă, Techirghiol, Murfatlar şi Medgidia)" este necesară întocmirea unei expertize tehnice din care să reiasă atât cantităţile de lucrări necesare pentru remedierea obiectivelor, cât şi pentru remedierea defecţiunilor echipamentelor de monitorizare, după caz, precum şi costul acestor lucrări de remediere şi de mentenanţă care trebuie efectuate având în vedere că urmează a se delega serviciile de urmărire a comportării în timp către un operator autorizat.
Precizăm faptul că asigurarea serviciilor de mentenanţă este necesar a se efectua pe o perioadă de minim 12 luni, până la preluarea de către operatorul căruia i se va atribui contractul de servicii de salubrizare.
Prin Proiectul "Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Constanţa" s-a realizat investiţia "Închiderea depozitelor de deşeuri urbane neconforme din judeţul Constanţa (Hârşova, Cernavodă, Techirghiol, Murfatlar şi Medgidia)". Depozitele de deşeuri urbane neconforme din: Hârşova, Cernavodă, Techirghiol, Murfatlar şi Medgidia care s-au închis în cadrul proiectului au fost reabilitate în conformitate cu Normativul tehnic privind depozitarea deşeurilor. Lucrările de reabilitare au prevăzut următoarele: ● nivelarea corpului depozitului; ● sistem de drenare a apei de suprafaţă; ● sistem de acoperire; ● managementul gazului; ● monitorizarea apei subterane.
Conform proiectului au fost executate următoarele:
o Strat de susţinere (suport) de 0,50 m grosime având un coeficient de permeabilitate (conductivitate hidraulică) k>1x10^-4 m/s. Drept material pentru stratul de susţinere au fost utilizate deşeuri minerale provenite din construcţii sau demolări, din deşeuri monerale sau minerale naturale;
o Geosintetic de drenare biogaz care se aplică peste stratul suport. Materialul de drenare are un coeficient de permeabilitate ;k>1x10^-4 m/s;
o Impermeabilizare cu geocompozit bentonitic pentru izolarea completă a corpului depozitului de mediul înconjurător, care se aşază peste geosinteticul de drenare a biogazului. Stratul de compozit are grosimea de 0,01 m.;
o Geosintetic de drenaj pentru apa din precipitaţii cu un coeficient de permeabilitate (conductivitate hidraulică) k>1x10^-3 m/s;
o Stratul de recultivare cu o grosime de 1,00 m peste care se pune un strat de pământ vegetal în grosime de 0,15 m.
Au mai fost executate:
- puţuri de extragere a biogazului, sisteme de colectare şi transport biogaz, sistem de deshidratare şi substaţie biogaz;
- sistem de ardere controlată a biogazului;
- sistem de colectare şi transport levigat incluzând conducte şi rezervor de colectare;
- sistem perimetric de colectare a apelor pluviale;
- instalaţii de monitorizare;
- drumuri de acces, împrejmuire, poartă.
În prezent amplasamentele acestor depozite de deşeuri închise ocupă următoarele suprafeţe:
- Depozit Cernavodă cu o suprafaţă totală de 0,98 ha (1,50 înainte de reabilitare) cu un volum estimat la 34.870 mc.
- Depozit Hârşova cu o suprafaţă totală de 1,64 ha (2,32 ha înainte de reabilitare) cu un volum estimat la 61.921 mc.
- Depozit Medgidia cu o suprafaţă totală de 2,23 ha (3,34 ha înainte de reabilitare) cu un volum estimat la 117.835 mc.
- Depozit Murfatlar cu o suprafaţă totală de 2,40 ha ( 3,91 ha înainte de reabilitare) cu un volum estimat la 99.700 mc.
- Depozit Techirghiol cu o suprafaţă totală de 1,66 ha (2,0 ha înainte de reabilitare) cu un volum estimat la 61.729 mc.
Rapoartele de expertiză tehnică vor cuprinde:
1. Memoriu Tehnic: va cuprinde descrierea stării tehnice a obiectivului, lista remedierilor necesare pentru lucrări şi lista remedierilor necesare echipamentelor destinate monitorizării elementelor poluante privind aerul, apa şi solul etc.
2. Devizul financiar: care va cuprinde costul tuturor cheltuielilor necesare în vederea refacerii lucrărilor, remedierii echipamentelor de monitorizare post-închidere a depozitelor.
Expertizele tehnice se vor elabora pentru:
o depozit neconform închis Hârşova, judeţul Constanţa;
o depozit neconform închis Cernavodă, judeţul Constanţa;
o depozit neconform închis Techirghiol, judeţul Constanţa;
o depozit neconform închis Murfatlar, judeţul Constanţa;
o depozit neconform închis Medgidia, judeţul Constanţa.
În acest sens ataşăm planurile de situaţie ale tuturor obiectivelor de investiţii realizate prin proiectul Sistem de Management Integrat al Deşeurilor – Închidere depozite deşeuri neconforme din judeţul Constanţa.