Obiectul contractului de prestări servicii, ce urmează a fi atribuit, constă în elaborarea de către operatorul economic desemnat câştigător – denumit în continuare Prestator, a:1)Auditului energetic, raportului de audit energetic, certificatului energetic, conform prevederilor legale naţionale şi comunitare, în vigoare.2)Documentaţiei pentru obţinerea avizelor şi acordurilor solicitate prin Certificatul de Urbanism şi a doc...
Obiectul contractului de prestări servicii, ce urmează a fi atribuit, constă în elaborarea de către operatorul economic desemnat câştigător – denumit în continuare Prestator, a:1)Auditului energetic, raportului de audit energetic, certificatului energetic, conform prevederilor legale naţionale şi comunitare, în vigoare.2)Documentaţiei pentru obţinerea avizelor şi acordurilor solicitate prin Certificatul de Urbanism şi a documentaţiilor aferente studiilor de specialitate solicitate de avizatori, precum şi obţinerea efectivă a tuturor avizelor, autorizatiilor şi acordurilor, inclusiv in domeniul securitatii la incendiu, scenarii de siguranta la foc, dupa caz, conform reglementarilor in vigoare. De asemenea, Prestatorul va întocmi orice documentaţie necesară pentru obţinerea acordurilor/avizelor/acceptului solicitate/solicitat de organismele autorizate sau care apar ca fiind necesare chiar dacă acestea nu au fost menţionate în certificatul de urbanism ca fiind necesare. Prestatorul va respecta Continutul - cadru al documentatiei de avizare a lucrarilor de interventii prevazut in HG 907/2016 privind etapele de elaborare si continutul cadru al documentatiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investitii finantate din fonduri publice, cu modificarile si completarile ulterioare. Continutul cadru al documentatiei de avizare a lucrarilor de interventie poate fi adaptat doar daca este necesar, in functie de specificul si complexitatea obiectivului de investitii.3)Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii(D.A.L.I.)pentru realizarea obiectivului de investiţii menţionat şi finalizarea activităţii de avizare a acestuia, conform prevederilor legale naţionale şi/sau a celor europene incidente, în vigoare. Documentaţia va conţine toate documentele, devizele, anexele, machetele şi datele necesare potrivit cerinţelor din prezentul Caiet de sarcini.4)Realizarea de către Prestator a modificărilor aferente documentaţiilor întocmite, în situaţia în care se solicită de către organisme avizatoare.