Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş, cu sediul in Municipiul Timişoara, strada Take Ionescu, nr. 44-46, jud.Timiş, telefon: +40 256402221, fax: +40 25640223, cod fiscal 4250697, cu sursă de finanţare de la bugetul statului, organizează achiziţia de servicii de audit energetic pentru identificarea soluţiilor tehnice de reabilitare energetică a obiectivelor şi instalaţiilor aferente acestora, pe baza caracteristicilor rea...
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş, cu sediul in Municipiul Timişoara, strada Take Ionescu, nr. 44-46, jud.Timiş, telefon: +40 256402221, fax: +40 25640223, cod fiscal 4250697, cu sursă de finanţare de la bugetul statului, organizează achiziţia de servicii de audit energetic pentru identificarea soluţiilor tehnice de reabilitare energetică a obiectivelor şi instalaţiilor aferente acestora, pe baza caracteristicilor reale ale sistemelor constructive - instalaţiile de utilizare a energiei termice, precum şi optimizarea soluţiilor tehnice prin analiza eficienţei economice a acestora, pentru construcţia înregistrată cu număr de cadastru 435471-C1, situată în cadrul imobilului din Timişoara, str. Take Ionescu, nr. 44-46, jud. Timiş.
Obiectul contractului îl constituie Raportul de audit energetic, inclusiv fişa de analiză termică şi energetică a clădirii, respectiv certificatul de performanţă energetică, cu respectarea cerinţelor impuse în vederea accesării fondurilor în cadrul apelului de proiecte cu titlul PNRR/2022/C5/2/B.1/1 sau PNRR/2022/C5/2/B.2.1/1, Componenta 5 - Valul renovării, Axa 2 - Schema de granturi pentru eficienţă energetică şi rezilienţă în clădiri publice, B.2 - Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice. Operatorul economic va respecta cerinţele impuse în Ghidurile specifice finale, publicate în Monitorul Oficial, privind regulile şi condiţiile aplicabile finanţării din fondurile europene aferente PNRR în cadrul apelului de proiecte PNRRJ2022/C5/2/B.1/1, PNRRJ2022/C5/2/B.2.1/1- şi a Anexelor aferente acestuia.
Raportul de audit energetic se elaborează în conformitate cu prevederile din Metodologia de calcul al performanţei energetice a clădirilor, Partea a III-a "Auditul şi certificatul de performanţă a clădiri", indicativ Mc 001/3-2006.
Construcţia ce va fi supusă activităţii de AUDIT ENERGETIC este situată în cadrul imobilul amplasat în Timişoara, str. Take Ionescu, nr-44-46, jud. Timiş, are regim de înălţime S+P+3E, o suprafaţă construită de 1608 mp, suprafaţă desfăşurată de 7160 mp, conform extrasului de Carte funciară nr. 435471 Timişoara, eliberat de Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timişoara.
Imobilul este proprietatea Statului Român (domeniu public) şi se află în administrarea M.A.I. prin Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş.
Anul edificării construcţiei: 1960
Se va efectua auditul energetic, concretizat prin activitatea de identificare a soluţiilor tehnice de reabilitare energetică a obiectivelor şi instalaţiilor aferente acestora, pe baza caracteristicilor reale ale sistemelor constructive - instalaţiile de utilizare a energiei termice, precum şi optimizarea soluţiilor tehnice prin analiza eficienţei economice a acestora, în conformitate cu cerinţele ghidurilor mai sus enumerate.
Realizarea lucrărilor de intervenţii vor avea drept scop creşterea performanţei energetice, analizarea construcţiilor şi al instalaţiilor aferente din punct de vedere tehnic şi economic, propunerea unor soluţii tehnico - financiare, în vederea îmbunătăţirii performanţei energetice a clădirii şi instalaţiilor, în conformitate cu cerinţele ghidurilor mai sus enumerate.