Servicii de Asistenţă Tehnică pentru Supervizarea Lucrărilor în cadrul proiectului “Reabilitarea, Modernizarea şi Extinderea Sistemului de Iluminat Public în Municipiul Focşani" nivelul 1 de prioritate" Cod SMIS 125641, finanţat prin POR 2014-2024 – Axa Prioritara 3 - Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon; Prioritatea de Investiţii: 3.1 – Operaţiunea C - Iluminat public .
Având în vedere că,...
Servicii de Asistenţă Tehnică pentru Supervizarea Lucrărilor în cadrul proiectului “Reabilitarea, Modernizarea şi Extinderea Sistemului de Iluminat Public în Municipiul Focşani" nivelul 1 de prioritate" Cod SMIS 125641, finanţat prin POR 2014-2024 – Axa Prioritara 3 - Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon; Prioritatea de Investiţii: 3.1 – Operaţiunea C - Iluminat public .
Având în vedere că, în acest moment linia bugetară aferentă finantării prin POR a fost epuizată, serviciile aferente prezentului contract vor fi finanţate din bugetul de stat.
Procedura de achiziţie va fi iniţiata sub incidenţa clauzei suspensive, în sensul că încheierea contractului este condiţionată de alocarea creditelor bugetare cu aceasta destinaţie, semnarea contractului facându-se cu respectarea dispoziţiilor referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intră sub incidenţa legislaţiei privind finanţele publice.
Avînd în vedere dispoziţiile Legii 98/2016 privind achiziţiile publice şi HG nr. 395/2016, cu modificările şi completările ulterioare, Autoritatea Contractantă precizează că va încheia contractul cu ofertantul declarat câştigător numai în măsura în care fondurile necesare achiziţiei vor fi asigurate prin alocarea creditelor bugetare cu aceasta destinaţie.
În cazul în care, indiferent de motive, creditele bugetare nu vor fi alocate, Autoritatea Contractantă îşi rezervă dreptul de a anula procedura de atribuire, în condiţiile în care nu există o alta sursă de finanţare, în conformitate cu prevederile art. 212 alin (1), lit. c) din Legea 98/2016 cu modificările şi completările ulterioare, fiind imposibilă încheierea contractului de achiziţie publică.
Ofertanţii din cadrul acestei proceduri înţeleg că Autoritatea Contractantă nu poate fi considerată răspunzatoare pentru vreun prejudiciu în cazul anulării procedurii de atribuire, indiferent de natura acestuia şi indiferent dacă Autoritatea Contractantă a fost notificată asupra existenţei unui asemenea prejudiciu. Ofertanţii din cadrul acestei proceduri acceptă utilizarea clauzei suspensive, asumându-şi întreaga raspundere în raport cu eventualele prejudicii pe care le-ar putea suferi în situaţia descrisă.
Pentru scopul prezentei secţiuni a Documentaţiei de Atribuire, orice activitate descrisă într-un anumit capitol din Caietul de Sarcini şi nespecificată explicit în alt capitol, trebuie interpretată ca fiind menţionată în toate capitolele unde se consideră de către Ofertant că aceasta trebuia menţionată pentru asigurarea îndeplinirii obiectului Contractului.