Lucrările proiectate se situează din punct de vedere administrativ-teritorial pe raza comunei Vlădeşti, în intravilanul comunei, iar din punct de vedere al căilor de comunicaţie, lucrările se găsesc pe traseul existent al drumurilor de interes local din comună, respectiv: drum local str. Valea lui Dan, drum local str. Ţigăi, drum local str. Merilor, drum local Legatura str. Coasta cu Brazi – str. Merilor, drum local str. Co...
Lucrările proiectate se situează din punct de vedere administrativ-teritorial pe raza comunei Vlădeşti, în intravilanul comunei, iar din punct de vedere al căilor de comunicaţie, lucrările se găsesc pe traseul existent al drumurilor de interes local din comună, respectiv: drum local str. Valea lui Dan, drum local str. Ţigăi, drum local str. Merilor, drum local Legatura str. Coasta cu Brazi – str. Merilor, drum local str. Coasta cu Brazi, drum local Legatura str. Aurei – str. Coasta cu Brazi, drum local str. Aurei, drum local str. Poienari, drum local str. Generalului, drum local str. Dealul Bisericii, drum local str. Georgienilor, drum local str. Pierşunarilor, in lungime reală, L = 5755 m după cum urmează:
Drumurile în discuţie se găsesc în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Vlădeşti conform ANEXA la Hotărârea nr. 11 / 28 martie 2005, cod de clasificare 1.3.7.1. ca drumuri vicinale (uliţe comunale) completată cu ANEXA nr. 1, 2 3 şi 4 la H.C.L. nr. 36 din 31 mai 2010 prin care se aprobă că aceste drumuri vicinale să primească denumiri de străzi pe raza administrativ-teritorială a comunei Vlădeşti.
Implementarea proiectului se va realiza de către Primăria comunei Vlădeşti.
Echipa de implementare va fi constituită la nivelul primăriei din angajaţii cu competenţe pentru derularea diferitelor faze ale proiectului.
Sistem rutier cu îmbrăcăminţi asfaltice (sistem rutier elastic)
Presupune modernizarea drumurilor prin realizarea unui sistem rutier definitiv care să asigure desfăşurarea circulaţiei în condiţii normale în orice perioadă a anului şi prin amenajarea unui sistem de colectare şi evacuare al apelor meteorice din zona drumului într-un timp cât mai scurt.
Sistemul rutier propus este de tip suplu (elastic) şi are următoarea structură:
strat de rulare, 4cm grosime după compactare, din beton asfaltic BAPC 16 (BA 16 rul 50/70) conf. SR EN 13108-1, AND 605 (cu agregate naturale de balastieră prelucrate prin concasare şi sortare);
strat de legatură, 5 cm grosime după compactare, din beton asfaltic BADPC 25 (BA 25 leg 50/70) conf. SR EN 13108-1, AND 605 (cu agregate naturale de balastieră prelucrate prin concasare şi sortare);
fundaţie din piatră spartă de calcar, 15 cm grosime după compactare, sort 0-63mm, (agregate naturale de carieră prelucrate prin concasare) conf. STAS 6400, SR EN 13242;
fundaţie existentă - se reprofilează, se compactează şi se aduce la cotă prin completări cu balast (amestec agregat sort 0-63mm) conf. STAS 6400, SR EN 13242, grosime medie 15 cm după compactare.
Acostamentele se propun a fi completate cu piatră spartă (amestec agregat sort 0-63mm provenit din agregate naturale de carieră prelucrate prin concasare) pe o grosime medie de 25 cm şi 10cm fundaţie din balast.
Cele două scenarii prezentate se deosebesc din punct de vedere al costurilor necesare, a condiţiilor tehnice de realizare şi a condiţiilor de întreţinere.
Din punct de vedere tehnic ambele soluţii sunt viabile, verificând valorile de trafic.
Obiectivele proiectului
Ca rezultat al necesităţilor identificate la nivel zonal, scopul asfaltării drumurilor locale este de a contribui la îndeplinirea următoarelor obiective:
Obiectiv general:
- dezvoltarea infrastructurii de transport în zonă.
Obiective specifice:
- asigurarea conexiunii la reţeaua de drumuri naţionale şi judeţene (DN73 Piteşti – Câmpulung, DN73C Câmpulung – Curtea de Argeş şi DJ 732 Stâlpeni – Aninoasa – Câmpulung);
- asigurarea nevoilor de mobilitate a localnicilor către localitătile învecinate dar şi a legăturilor între obiectivele de interes local si intrajudeţean;
- reducerea timpului de călătorie şi economisirea carburanţilor pentru circulaţia auto;
- protejarea şi conservarea mediului în zona prin eliminarea noxelor actuale cauzate de circulaţia auto cu viteză foarte redusă;
- accesul copiilor de vârstă preşcolară şi şcolara la educaţie;
- asigurarea colectării şi evacuării apelor pluviale;
- îmbunătăţirea infrastructurii locale pentru atragerea de investitori în domeniul agroturismului.
- îmbunătăţirea capacităţii portante a drumurilor.
Valoare estimată = 7.306.390,54 Lei din care, pe capitole bugetare:
3.5.6 Proiect tehnic şi detalii de execuţie = 68.750,00 lei, fără TVA.
3.8.1 Asistenţă tehnică din partea proiectantului = 23.885,00 lei, fără TVA.
4.1. Construcţii şi instalaţii = 7.177.866,21 lei, fără TVA.
5.1.1. Lucrări de construcţii şi instalaţii aferente organizării de şantier = 35.889,33 lei, fără TVA .
Sumele de mai sus nu conţin TVA.
Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet la toate solicitarile de clarificari cu cel putin 6 zile lucratoare inainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor.
Data limita pâna la care se pot solicita clarificari: 12 zile înainte de data limita de depunere a ofertelor.