Municipiul Tulcea în calitate de partener, pentru implementarea proiectului "Achizitie mijloace de transport public – autobuze electrice 10 m, Tulcea", cod SMIS 129399 contractează serviciile pentru proiectare şi asistenţă tehnică pentru realizarea a 10 staţii de încărcare lentă şi a 3 staţii de încărcare rapidă, determinând astfel reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi gaze poluante şi creşterea calităţii vieţii î...
Municipiul Tulcea în calitate de partener, pentru implementarea proiectului "Achizitie mijloace de transport public – autobuze electrice 10 m, Tulcea", cod SMIS 129399 contractează serviciile pentru proiectare şi asistenţă tehnică pentru realizarea a 10 staţii de încărcare lentă şi a 3 staţii de încărcare rapidă, determinând astfel reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi gaze poluante şi creşterea calităţii vieţii în Municipiul Tulcea.
Durata totală a contractului de servicii, respectiv intervalul de timp în care prezentul contract produce efecte între părţi, potrivit legii, ofertei şi documentaţiei de atribuire, este de 16 luni, de la data intrării în vigoare a contractului şi până la îndeplinirea tuturor obligaţiilor contractuale ce revin ambelor părţi, etapizată astfel:
Etapa I (elaborarea proiectului tehnic): maxim 3 luni, de la data semnării contractului, respectiv elaborarea documentaţiilor tehnice pentru obţinerea avizelor/acordurilor necesare în vederea autorizării lucrărilor, elaborarea proiectului tehnic, a caietelor de sarcini pe specialităţi, detaliilor de execuţie, proiectul pentru autorizaţia de construire, proiectul pentru organizarea execuţiei lucrărilor, aferente obiectivului de investiţii, verificarea documentaţiilor de către autoritatea contractantă ce se va realiza etapizat pe parcursul elaborării fiecărui livrabil;
Această etapă va cuprinde şi verificarea proiectului tehnic, inclusiv detaliile de execuţie de către verificatori tehnici atestaţi pe specialităţi/ expert tehnic, (1 lună), cf. Legii nr. 10/1995, republicată cu modificările ulterioare şi a "Regulamentului de verificare şi expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuţiei lucrărilor şi a construcţiilor - H.G. 925/1995; M.O. 286/1995 "
Etapa a -II a (asistenţă tehnică din partea proiectantului pe perioada execuţiei lucrărilor), pentru serviciile de asistenţă tehnică din partea proiectantului pe întreaga perioadă de execuţie a lucrărilor, până la încheierea procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, respectiv maxim 13 luni calendaristice, corelate cu durata de implementare a proiectului, durata contractului de lucrări ce urmează a fi atribuit în cadrul proiectului, la care se adaugă perioada de garanţie acordată lucrărilor conform ofertei desemnate câştigătoare.
ATENŢIE:
1) Durata de verificare a proiectului tehnic, inclusiv detaliile de execuţie de către verificatori tehnici atestaţi pe specialităţi/ expert tehnic corespunde cu a treia lună pentru elaborarea documentaţiilor tehnice pentru obţinerea avizelor/acordurilor necesare în vederea autorizării lucrărilor, elaborarea proiectului tehnic, a caietelor de sarcini pe specialităţi, detaliilor de execuţie, proiectul pentru autorizaţia de construire, proiectul pentru organizarea execuţiei lucrărilor, aferente obiectivului de investiţii, verificarea documentaţiilor de către autoritatea contractantă.
2) Verificarea tehnică de calitate a proiectului conform H.G. 925/1995 nu face obiectul prezentului contract. Autoritatea Contractantă va derula o achiziţie distinctă pentru atribuirea contractului de servicii de verificare tehnică de calitate a proiectului conform H.G. 925/1995.
3) Ofertanţii nu vor include Verificarea tehnică de calitate a proiectului conform H.G. 925/1995 în formularele de ofertă.
În acest interval de timp, elaboratorul Proiectului Tehnic va fi la dispoziţia verificatorilor tehnici atestaţi pe specialităţi/experţilor tehnici desemnaţi de autoritatea contractantă, în vederea verificării tehnice de calitate a proiectului.
Termenul limită până la care operatorii economici pot solicita clarificări sau informaţii suplimentare în legatură cu documentaţia de atribuire este de 11 (unsprezece) zile înainte de data limită de depunere a ofertelor.
Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar şi complet tuturor solicitărilor de clarificări cu cel puţin 5 (cinci) zile înainte de termenul limită de depunere a ofertelor, stabilit în Anunţul de participare simplificat.