Lucrările care fac obiectul achiziţiei au drept scop readucerea elementelor căii în toleranţele impuse de instrucţiile de serviciu, în vederea desfăşurării circulaţiei şi manevrei convoaielor feroviare în condiţii de siguranţă şi se desfăşoară pe liniile şi aparatele de cale din Complexul Feroviar Port Constanţa.
Lucrările de reparaţie sunt defalcate în următoarele categorii:
a. Înlocuire piese uzate pe aparate de cale în g...
Lucrările care fac obiectul achiziţiei au drept scop readucerea elementelor căii în toleranţele impuse de instrucţiile de serviciu, în vederea desfăşurării circulaţiei şi manevrei convoaielor feroviare în condiţii de siguranţă şi se desfăşoară pe liniile şi aparatele de cale din Complexul Feroviar Port Constanţa.
Lucrările de reparaţie sunt defalcate în următoarele categorii:
a. Înlocuire piese uzate pe aparate de cale în grupele de linii FADS, A2;
b. Înlocuire traverse speciale pe aparatele de cale în grupele de linii FADS, A1, A2;
c. Înlocuire materiale de cale pe linii staţii în grupele FADS, A1, B.
Pe liniile 3, 4 şi 5 din Gr. FADS vor fi înlocuite dibluri la traversele din beton, iar pe linia 3 vor fi înlocuite traverse normale din lemn la joante.
Pe liniile 5 şi 9 din Gr. A1 vor fi înlocuite traverse normale din lemn.
Pe diagonala 4-14 Gr. B, ce asigură legătura dintre Gr. A1 cu Gr. B1 vor fi înlocuite la rând traverse din lemn. Diagonala 4-14 este amplasată în curbă, cu raza de 180 m, având supralărgirea prescrisă de 20 mm.
Liniile 3, 4, 5 din Grupa FADS şi 5 din Grupa A1 prezintă în cuprinsul lor şine cu capete bătute la joante, care trebuie înlăturate prin debitare.Lucrarea care face obiectul achiziţiei are drept scop eliminarea din cale a unui aparat de cale cu uzuri pronunţate ale elementelor componente, montat pe traverse din lemn şi înlocuirea acestuia cu un aparat de cale nou având caracteristici geometrice similare, montat pe traverse din beton precomprimat, consolidarea platformei căii, refacerea capacităţii drenante a prismei de piatră spartă, lucrarea având drept rezultat scontat readucerea elementelor căii în toleranţele impuse de instrucţiile de serviciu, în vederea desfăşurării circulaţiei şi manevrei convoaielor feroviare în condiţii de siguranţă.
Pentru refacerea posibilităţilor de evacuare a apelor provenite din precipitaţii, pe amplasamentul TJD 201/203 se vor efectua lucrări de consolidare a platformei căii, cu asigurarea substraturilor de drenare, izolante şi de repartiţie corespunzătoare. În acest sens se vor utiliza materiale geotextile şi geogrile.