Contractul ce urmează a fi atribuit va implica lucrări de reparaţii şi renovare de clădiri.
Prin lucrările de reparaţii şi renovare în cadrul investiţiei “REABILITAREA PRIMĂRIEI DIN COMUNA SICULENI” în interiorul clădirii se vor crea spaţii adecvate pentru desfăşurarea activităţii departamentelor primăriei şi a Consiliului local a comunei Siculeni. Accesul va rămâne cel care se află la intersecţia celor două laturi ce for...
Contractul ce urmează a fi atribuit va implica lucrări de reparaţii şi renovare de clădiri.
Prin lucrările de reparaţii şi renovare în cadrul investiţiei “REABILITAREA PRIMĂRIEI DIN COMUNA SICULENI” în interiorul clădirii se vor crea spaţii adecvate pentru desfăşurarea activităţii departamentelor primăriei şi a Consiliului local a comunei Siculeni. Accesul va rămâne cel care se află la intersecţia celor două laturi ce formează litera „L”. Din punct de vedere structural, pentru crearea spaţiilor deschise, generoase, în ideea reprezentării amenajării instituţiei şi a administraţiei transparente, se vor desfiinţa spaţiile celulare, închise, astfel că, la mansardă spaţiile se vor amenaja de-a lungul unei supante cu vedere spre holul de acces. Pentru crearea celui de-al doilea nivel util, se va folosi în măsura în care este posibilă, zidăria structurală existentă, cu consolidări punctuale din beton armat. Compartimentările nou alcătuite se vor efectua din gipscarton. Şarpanta se va înlocui complet, într-o formă adaptată noii scheme funcţionale. Zidurile structurale perimetrale se vor păstra integral, fără a practica alte goluri în acestea. Extinderea la parter a corpului de clădire existent va însemna realizarea unei căi de acces acoperite, care duce de la trotuar la holul de primire a parterului.
Clădirea este branşată la reţeaua de electricitate a localităţii, precum şi la cea de alimentare cu apă şi canalizare. Spaţiile interioare vor fi încălzite cu radiatoare, cu agentul termic furnizat de centrală termică cu combustibil lemnos. Apa caldă la grupurile sanitare şi la oficii va fi obţinută prin intermediul boilerelor electrice.
Amenajările exterioare cuprind pe de o parte elementele legate de prelungirea spaţiilor interioare spre exterior, iar pe de altă parte, intervenţii la nivelul terenului pentru acces auto şi pietonal, parcare, spaţii verzi.
Complexitatea lucrărilor de executat este medie, deoarece prevede reabilitarea unei singure clădiri existente şi amenajări exterioare pe o suprafaţă de 2.526 mp.