Instalaţiile de linie de contact, au în componenţa lor izolatoare de diferite tipuri, aflate într-o stare de funcţionare permanentă. În prezent, pe liniile de cale ferată nemodernizate, aceste instalaţii sunt în funcţiune de peste 50 de ani. Izolatoarele de material ceramic sau de sticlă utilizate în acest moment la instalaţiile destinate suspensiei liniei de contact şi a ancorării acesteia au durata de viaţă depăşită, cee...
Instalaţiile de linie de contact, au în componenţa lor izolatoare de diferite tipuri, aflate într-o stare de funcţionare permanentă. În prezent, pe liniile de cale ferată nemodernizate, aceste instalaţii sunt în funcţiune de peste 50 de ani. Izolatoarele de material ceramic sau de sticlă utilizate în acest moment la instalaţiile destinate suspensiei liniei de contact şi a ancorării acesteia au durata de viaţă depăşită, ceea ce influenţează direct proprietăţile izolante ale acestora. Din cauza distrugerii totale a izolaţiei prin conturnare, se produc declanşări prin protecţie a aparatajului de comutaţie. Ţinând cont de repercusiunile în regularitatea circulaţiei, pentru menţinerea acestor izolatoare în parametrii funcţionali, se procedează periodic la îmbunătăţirea izolaţiei prin tratarea cu vaselină siliconică, ceea ce conduce la suplimentarea costurilor de menţinere în funcţiune a instalaţiilor, atât prin manoperă cât şi prin materiale. Pentru eliminarea apariţiei deranjamentelor provocate de conturnarea izolatoarelor din tuneluri din cauza infiltraţiilor de apă pluvială, respectiv a deranjamentelor produse pe timp de iarnă de conturnarea izolatoarelor aflate în apropierea drumurilor naţionale şi a pasajelor rutiere din cauza substanţelor folosite la deszăpezirea drumurilor, este necesară înlocuirea acestora cu izolatoare cu linie de fugă mărită, care prezintă avantajul creşterii nivelului de izolaţie. De asemenea, la nivelul întregii reţele se înlocuiesc izolatoare din cauza spargerii, în principal prin acte de vandalism.Montarea de izolatoare compozite în locul celor de material ceramic sau de sticlă, va conduce la reducerea timpului necesar pentru mentenanţă, la reducerea deranjamentelor la linia de contact şi la îmbunătăţirea regularităţii circulaţiei trenurilor. În aceste condiţii, este necesară achiziţionarea de izolatoare compozite, acestea prezentând următoarele avantaje:-intervalele de timp dintre operaţiile de curăţare majorate,-greutate mai mică, ceea ce facilitează o montare rapidă,-caracteristici electrice superioare,-rezistenţă la şocuri mecanice, ceea ce permite utilizarea lor în zone de vandalism.Cantitatile minime si maxime estimate pe durata acordului-cadru sunt prezentate in Anexa 2 la caietul de sarcini nr.3/2006/2023.Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări/informaţii suplimentare în legătură cu documentaţia de atribuire pana in a 22-a zi inainte de termenul limita de depunere a ofertelor. Entitatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari/informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire in a 12-a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor. Entitatea contractanta nu va raspunde la solicitarile de clarificari transmise dupa data limita stabilita.Orice solicitare de clarificari trebuie transmisa in SEAP, semnata cu semnatura electronica extinsa.