Lucrările sistematice de cadastru presupun:
- identificarea imobilelor, măsurarea, descrierea şi înregistrarea lor în documentele tehnice cadastrale, reprezentarea acestora pe planuri cadastrale, precum şi stocarea datelor pe suporturi informatice;
- identificarea proprietarilor, a posesorilor şi a altor deţinători de imobile, înregistrarea în documentele tehnice şi stocarea pe suporturi informatice a datelor de identifica...
Lucrările sistematice de cadastru presupun:
- identificarea imobilelor, măsurarea, descrierea şi înregistrarea lor în documentele tehnice cadastrale, reprezentarea acestora pe planuri cadastrale, precum şi stocarea datelor pe suporturi informatice;
- identificarea proprietarilor, a posesorilor şi a altor deţinători de imobile, înregistrarea în documentele tehnice şi stocarea pe suporturi informatice a datelor de identificare ale acestora în vederea înscrierii în cartea funciară;
- afişarea publică a rezultatelor obţinute în urma executării lucrărilor de înregistrare sistematică, rectificarea erorilor semnalate şi deschiderea noilor cărţi funciare.
Instituţii implicate
- ANCPI este autoritatea responsabilă pentru implementarea Programului Naţional, program ce are ca scop înregistrarea gratuită a imobilelor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, realizarea planului cadastral al imobilelor şi deschiderea cărţilor funciare la nivelul tuturor UAT-urilor.
- OCPI coordonează la nivel local activităţile de înregistrare sistematică şi colaborează cu unitatea administrativ-teritorială pentru buna desfăşurare a activităţilor de înregistrare sistematică. Prin intermediul personalului de specialitate, OCPI participă la realizarea lucrărilor, respectiv: verifică şi recepţionează documentele tehnice întocmite de către Prestator, organizează publicarea documentelor tehnice cu sprijinul primăriei, soluţionează cererile de rectificare formulate în perioada publicării documentelor tehnice.
- Conform Legii, primarul UAT are obligaţia să înştiinţeze prin orice mijloc de publicitate pe deţinătorii imobilelor cu privire la obligaţiile pe care aceştia le au în desfăşurarea lucrărilor sistematice de cadastru şi anume: să permită accesul Prestatorului în vederea executării măsurătorilor, să prezinte actele de proprietate echipelor care realizează interviurile, să participe la identificarea limitelor imobilelor, să verifice informaţiile privitoare la imobilele pe care le deţin, în etapa de publicare a rezultatelor. Prin compartimentele de resort din cadrul aparatului de specialitate, primarul pune la dispoziţia Prestatorului informaţiile şi evidenţele deţinute de primărie, prin eliberarea de certificate sau orice alte documente necesare realizării lucrării de înregistrare sistematică. Primarul contrasemnează documentele tehnice cadastrale, anterior recepţionării lor de către comisia de recepţie stabilită în acest scop la nivelul OCPI, în vederea însuşirii tuturor datelor cu privire la terenuri şi construcţii şi pentru eliminarea procedurilor administrative de emitere a unor certificate confirmative. Contrasemnarea documentelor tehnice poate fi efectuată şi prin emiterea unei adeverinţe care să confirme însuşirea de către primar a informaţiilor cuprinse în documentele tehnice cadastrale.
- Instituţia Prefectului în raza căreia sunt situate UAT-urile pe al căror teritoriu se desfăşoară lucrările de înregistrare sistematică, colaborează la realizarea lucrărilor. În calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu, prefectul are atribuţii de a asigura realizarea la nivelul judeţului a obiectivelor de interes naţional şi de îndeplinire a obiectivelor prevăzute în Programul Naţional
Aspecte sociale cu incidenţă în desfăşurarea lucrărilor sistematice de cadastru
- In cadrul comunităţilor din UAT-ul care face obiectul lucrărilor de înregistrare sistematică, pot exista persoane care datorită stării de sănătate sau situaţiei civile, ar putea fi împiedicate în exprimarea drepturilor privitoare la imobilele pe care le deţin.
- Sunt considerate categorii de persoane vulnerabile: persoanele cu dizabilităţi, persoanele care nu ştiu să scrie ori să citească, persoanele în vârstă care nu se pot deplasa sau prezintă dificultăţi de vorbire, vedere, auz, persoanele din categoria minorităţilor etnice care nu cunosc limba română, persoanele puse sub interdicţie, persoanele condamnate la pedepse privative de libertate, alte categorii identificate cu ocazia realizării lucrărilor de înregistrare sistematică.
- Prestatorul trebuie să acorde pe parcursul realizării lucrărilor o atenţie deosebită categoriilor menţionate mai sus şi să colaboreze cu primăria pentru a asigura participarea la lucrări a persoanelor aparţinând grupurilor vulnerabile.