2. Furnizare unelte cu motor termic,
Pentru îndeplinirea sarcinilor specifice, Direcţia Spaţii Verzi necesită achiziţionarea de echipamente de protecţie şi unelte cu motor termic (Motounelte), în vederea realizării lucrărilor / activităţilor conform atribuţiilor pentru care a fost infiinţată. contribuind astfel la desfăşurarea în condiţii de performanţă a activităţilor specifice serviciului public de salubrizare...
2. Furnizare unelte cu motor termic,
Pentru îndeplinirea sarcinilor specifice, Direcţia Spaţii Verzi necesită achiziţionarea de echipamente de protecţie şi unelte cu motor termic (Motounelte), în vederea realizării lucrărilor / activităţilor conform atribuţiilor pentru care a fost infiinţată. contribuind astfel la desfăşurarea în condiţii de performanţă a activităţilor specifice serviciului public de salubrizare, cu respectarea prevederilor legale şi normelor aflate în vigoare în acest domeniu.
Scopul prezentei procedure de echizitiei publică este eficientizarea modului de lucru şi creşterea productivităţii muncii desfăşurate la nivelul Direcţiei Spaţii Verzi potrivit cu sarcinile stabilite prin Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Direcţiei Generale de Salubritate Sector 3.
În vederea prestării activităţilor specifice serviciului public de salubrizare şi în conformitate cu prevederile Legii nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă:
Art. 13. –
În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligaţii:
q) să asigure echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor;
r) să asigure echipamente individuale de protecţie;
s) să acorde obligatoriu echipament individual de protecţie nou, în cazul degradării sau al pierderii calităţilor de protecţie,
!!! Autoritatea contractantă va răspunde în mod consolidat tuturor solicitărilor de clarificări până cel târziu în a 3-a zi înainte de data limită de depunere a ofertelor cu condiţia ca solicitările de clarificări să fie adresate de către operatorii economici cu 5 zile înainte de data limită de depunere a ofertelor.
Trimmer - 50 Buc, Masina de cosit - 20 Buc, Motofoarfeca - 30 Buc, Suflanta - 10 Buc, Drujba - 10 Buc, Tractor tuns iarba - 2 Buc.
1. Furnizare echipament de protectie,

Veste reflectorizante - 50 Buc, Pelerine de ploaie - 50 Buc, Echipament de lucru pentru vara - 50 Buc, Tricou cu maneca scurta - 50 Buc, Pantof de protectie cu bombeu metalic - 50 Buc, Echipament de lucru iarna - 50 Buc, Bluza cu maneca lunga - 50 Buc, Bocanci de protectie pentru iarna - 50 Buc.