Obiectul prezentului contract îl reprezintă furnizarea de echipamente si dotari denumite Produse, precum şi instalarea, punerea în funcţiune, instruirea personalului, service-ul şi mentenanţa acestora, în conformitate cu prevederile din Contract, Caietul de sarcini şi Propunerea tehnică, cu dispoziţiile legale, aprobările şi standardele tehnice, profesionale şi de calitate în vigoare, pentru implementarea proiectului "Moder...
Obiectul prezentului contract îl reprezintă furnizarea de echipamente si dotari denumite Produse, precum şi instalarea, punerea în funcţiune, instruirea personalului, service-ul şi mentenanţa acestora, în conformitate cu prevederile din Contract, Caietul de sarcini şi Propunerea tehnică, cu dispoziţiile legale, aprobările şi standardele tehnice, profesionale şi de calitate în vigoare, pentru implementarea proiectului "Modernizarea şi Dotarea Ambulatoriului din Cadrul Secţiei Exterioare Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţa “Mavromati" Botoşani", cod SMIS 126318, finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020.
Valoarea achiziţiei serviciilor de furnizare a echipamentelor medicale, dispozitivelor medicale este de 147.810,40 lei la care se adaugă TVA în valoare de 28.083,98 lei, divizată în 2 loturi, după cum urmează:
• Lot 1 - Echipamente medicale (inclusiv probe tehnologice, teste şi instruirea personalului)
– 56.359,00 LEI (fără TVA)
• Lot 2 - Dispozitive şi instrumentar medical, echipamente pentru curăţenie şi dezinfecţie
– 91.451,40 LEI (fără TVA)
Numărul de zile pana la care se pot solicita clarificări inainte de data limita de depunere a ofertelor este de 19 zile. In măsura in care solicitările de clarificări sau informatiile suplimentare sunt adresate in termenul stabilit prin prezenta fisa de date, respectiv de 19 zile, autoritatea contractanta va răspunde in mod clar si complet tuturor solicitărilor de clarificare/informaţiilor suplimentare cu 11 zile inainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor, conform art. 161 din Legea nr. 98/2016.