În vederea atingerii obiectivelor generale şi specifice, CNTEE TRANSELECTRICA SA, în calitate de entitate contractantă, iniţiază, derulează şi finalizează, în conformitate cu prevederile Legii nr.99/2016 privind achiziţiile publice sectoriale, cu modificările şi completările ulterioare, proceduri de achiziţii publice sectoriale pentru obiectivele de investiţii pe care le are în desfăşurare.
Primii paşi necesari a fi parcur...
În vederea atingerii obiectivelor generale şi specifice, CNTEE TRANSELECTRICA SA, în calitate de entitate contractantă, iniţiază, derulează şi finalizează, în conformitate cu prevederile Legii nr.99/2016 privind achiziţiile publice sectoriale, cu modificările şi completările ulterioare, proceduri de achiziţii publice sectoriale pentru obiectivele de investiţii pe care le are în desfăşurare.
Primii paşi necesari a fi parcurşi îi constituie elaborarea, în diferite etape, conform HG 907/2016 cu modificările şi completările ulterioare, a documentaţiilor tehnico-economice (teme de proiectare, expertize tehnice, studii de prefezabilitate şi/sau fezabilitate, proiecte tehnice etc), ce stau la baza realizării obiectivelor şi proiectelor de investiţii.
Potrivit legislaţiei aplicabile în domeniul achiziţiilor publice, serviciile de proiectare sunt în categoria serviciilor intelectuale iar pentru achiziţionarea acestora, entitatea contractantă are obligaţia utilizării, în documentaţia de atribuire, a criteriului cel mai bun raport calitate-preţ / calitate-cost.
Obiectul consultării pieţei
Având în vedere:
- Obiectul de activitate al entităţii contractante, respectiv mentenanţa şi dezvoltarea infrastructurii de transport a energiei electrice;
- Domeniul specific al serviciilor de proiectare, respectiv construcţii / modernizare / retehnologizare linii/staţii electrice;
- Tendinţa Uniunii Europeene şi a Guvernului României, prin Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, de a acorda o atenţie sporită componentelor sustenabile, ecologice şi sociale aferente proiectelor de investiţii;
- Prevederile legislaţiei achiziţiilor, ce impun ca:
i) cel mai bun raport calitate-preţ/calitate-cost se determină pe baza unor factori de evaluare care includ aspecte calitative, de mediu şi/sau sociale în legătură cu obiectul contractului sectorial;
ii) Pentru atribuirea contractelor de achiziţie sectorială al căror obiect are impact asupra mediului, pe durata întregului ciclu de viaţă, entitatea contractantă va include în cadrul criteriului de atribuire factori de evaluare privind protecţia mediului;
iii) Factorii de evaluare au legătură directă cu obiectul contractului sectorial atunci când se referă în orice mod la serviciile care urmează a fi prestate în temeiul contractului sectorial şi în orice stadiu al ciclului lor de viaţă, chiar dacă aceşti factori nu fac parte din substanţa materială a serviciilor respective.
consultarea pieţei va trebui să releve propuneri, din partea operatorilor economici interesaţi de pe piaţa de profil, de factori de evaluare de mediu şi sociali ce ar putea fi utilizaţi în procedurile de achiziţie.