Execuţie lucrări în cadrul proiectului cu titlul "Construire centru de colectare deşeuri prin aport voluntar in Municipiul Câmpina"
Managementul deşeurilor vizează îmbunătăţirea implementării colectării separate, controlului şi monitorizării parametrilor de calitate a mediului. Eliminarea deşeurilor municipale se realizează în conformitate cu cerinţele legislaţiei în domeniul gestionării deşeurilor în scopul protejării ...
Execuţie lucrări în cadrul proiectului cu titlul "Construire centru de colectare deşeuri prin aport voluntar in Municipiul Câmpina"
Managementul deşeurilor vizează îmbunătăţirea implementării colectării separate, controlului şi monitorizării parametrilor de calitate a mediului. Eliminarea deşeurilor municipale se realizează în conformitate cu cerinţele legislaţiei în domeniul gestionării deşeurilor în scopul protejării sănătăţii populaţiei şi a mediului. În prezent, la nivel naţional, depozitarea reprezintă principala opţiune de eliminare a deşeurilor municipale, fiind considerată cea mai puţin favorabilă şi de aceea se realizează numai în cazul în care celelalte opţiuni nu pot fi aplicabile.
Deficienta consta in lipsa infrastructurii de colectare a deşeurilor prin aport voluntar la nivelul Municipiului Câmpina.
Realizarea investiţiei propuse prin proiect intervine în mod pozitiv asupra dezvoltării unui management al deşeurilor eficient, prin suplimentarea capacităţilor de colectare separată, pregătire pentru reutilizare şi valorificare a deşeurilor în vederea continuării procesului de conformare cu prevederile directivelor specifice şi a tranziţiei la economia circulară. Managementul deşeurilor vizează îmbunătăţirea implementării colectării separate, controlului şi monitorizării parametrilor de calitate a mediului
Eliminarea deşeurilor municipale se realizează în conformitate cu cerinţele legislaţiei în domeniul gestionării deşeurilor în scopul protejării sănătăţii populaţiei şi a mediului. În prezent, la nivel naţional, depozitarea reprezintă principala opţiune de eliminare a deşeurilor municipale, fiind considerată cea mai puţin favorabilă şi de aceea se realizează numai în cazul în care celelalte opţiuni nu pot fi aplicabile. Deficienta consta in lipsa infrastructurii de colectare a deşeurilor prin aport voluntar la nivelul Municipiului Câmpina.
Lipsa infrastructurii pentru colectare separată afectează şi capacitatea de a introduce soluţii pentru stimularea reparării şi reutilizării (ex. scutiri de taxe, serviciul public de colectare), iar lipsa unor facilităţi pentru reparaţii în special pentru deşeuri de echipamente electrice şi electronice, nu încurajează dezvoltarea acestui domeniu.
Obiectivul general al investiţiei este accelerarea procesului de extindere şi modernizare a sistemelor de gestionare a deşeurilor în România cu accent pe colectarea separată, măsuri de prevenţie, reducere, reutilizare şi valorificare în vederea conformării cu directivele aplicabile şi tranziţiei la economia circulară
Obiectiv specific este dezvoltzrea unui management al deşeurilor eficient, prin suplimentarea capacităţilor de colectare separată, pregătire pentru reutilizare şi valorificare a deşeurilor în vederea continuării procesului de conformare cu prevederile directivelor specifice şi a tranziţiei la economia circulară.
NOTA:
Numar zile pana la care se pot solicita clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor: 13
Numar zile pana la care se va raspunde la clarificari inainte de data limita de depunere a ofertelor/candidaturilor: 7