Obiectul contractului îl constituie execuţia lucrărilor de renovare energetică la obiectivul de investiţii Execuţia lucrărilor pentru proiectul "CENTRU DE ZI PENTRU COPII AFLATI IN SITUATIE DE RISC DE SEPARARE DE PARINTI IN COMUNA BETHAUSEN, JUDETUL TIMIS " Lucrările se vor realiza în conformitate cu prevederile proiectului tehnic a detaliilor de execuţie şi a caietelor de sarcini pe specialităţi, întocmite şi verificate ...
Obiectul contractului îl constituie execuţia lucrărilor de renovare energetică la obiectivul de investiţii Execuţia lucrărilor pentru proiectul "CENTRU DE ZI PENTRU COPII AFLATI IN SITUATIE DE RISC DE SEPARARE DE PARINTI IN COMUNA BETHAUSEN, JUDETUL TIMIS " Lucrările se vor realiza în conformitate cu prevederile proiectului tehnic a detaliilor de execuţie şi a caietelor de sarcini pe specialităţi, întocmite şi verificate în cadrul activităţii de proiectare, din cadrul prezentului contract, aprobate şi autorizate de către Achizitor, respectiv de către alte organisme de autorizare conform prevederilor legale.
Valoarea totală estimată a contractului de lucrări este de 1.597.327,93 lei fară TVA
Conform devizului general actualizat în urma elaborării proiectului tehnic, valoarea contractului de lucrări pe capitole de cheltuieli este următoarea:
Nr.crt. Denumirea capitolelor si subcapitolelor de cheltuieli Valoare (fara TVA) lei TVA 19% lei
Capitol 1 Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului 20.669,94 3.927,29
Capitol 2 Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului de investitii 43.529,30 43.529,30
Capitol 4 Cheltuieli pentru investiţia de bază 1.500.807,86 285.153,50
Capitol 5 Organizare de santier 32.320,83 6.140,96
TOTAL 1.597.327,93 303.492,31
Conform devizului general actualizat (faza PT) al obiectivului, la cap. 5.3 sunt menţionate Cheltuielile diverse şi neprevăzute în valoare de 103.365,00 lei fără TVA.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 98/2016, suma aferentă cheltuielilor diverse şi neprevăzute nu se adaugă la valoarea estimată a contractului, ci reprezintă sume ce pot fi accesate, dacă va fi cazul, în conditiile prevăzute la art. 221 din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare după încheierea contractului, cu modificarea prin act adiţional a prezentului contract de lucrări, şi cu încadrarea în procentul de diverse şi neprevăzute conform proiectului aprobat de 10 %, din devizul general (1.2, 1.3, 1.4, 2, 3.5.1, 3.5.2, 3.5.3, 3.5.4, 3.5.5, 3.5.6, 3.8.1, 3.8.2, 3.8.3, 4.1, 4.2, 4.3, 4.4, 4.5, 4.6.).
Numărul de zile înainte de termenul limită pentru primirea Ofertelor/Solicitărilor de participare până când operatorii economici pot solicita clarificări: 10 zile.
Răspunsul consolidat al Autorităţii Contractante la solicitările de clarificări primite de la Operatorii Economici interesaţi va fi publicat în a 7-a zi înainte de data-limită stabilită pentru depunerea ofertelor.