Zonele de risc natural sunt arealele delimitate geografic, în interiorul cărora există un potenţial de producere a unor fenomene naturale distructive, care pot afecta populaţia, activităţile umane, mediul natural şi cel construit şi pot produce pagube şi victime umane. Delimitarea geografică a zonelor de risc natural se bazează pe studii şi cercetări specifice elaborate de instituţii specializate, materializate prin hărţi d...
Zonele de risc natural sunt arealele delimitate geografic, în interiorul cărora există un potenţial de producere a unor fenomene naturale distructive, care pot afecta populaţia, activităţile umane, mediul natural şi cel construit şi pot produce pagube şi victime umane. Delimitarea geografică a zonelor de risc natural se bazează pe studii şi cercetări specifice elaborate de instituţii specializate, materializate prin hărţi de risc natural avizate de organele de specialitate ale administraţiei publice locale şi centrale, competente potrivit legii. Harta de risc natural la cutremur va completa documentaţia de amenajare a teritoriului judeţean şi se va detalia în planurile de urbanism generale şi în regulamentele locale de urbanism ale fiecărei localităţi a judeţului şi vor urma acelaşi regim juridic, de finanţare şi aprobare stabilit, potrivit legii, pentru documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism.
Etapele de realizare sunt:
Etapa 1 - Memoriu tehnic care va conţine analiza teritoriului studiat pentru crearea bazei de date, surse seismice care generează hazardul general şi local al zonelor;
Etapa 2 - Memoriu tehnic care va conţine:
- Analize sesmice - determinarea efectelor seismice locale;
- Estimarea hazardului seismic din judeţ datorat cutremurelor locale şi intermediare, elaborarea hărţilor de microzonare seismică.
Etapa 3 - Întocmirea hărţilor de hazard seismic pentru intensităţi, acceleraţii, viteze şi deplasări, pentru cutremure locale şi intermediare ale judeţului şi elaborarea hărţilor de risc seismic conform legislaţiei în vigoare;
Etapa 4 - Memoriu tehnic care va conţine:
- Evaluarea efectului cutremurelor locale şi regionale asupra zonei Judeţului Ilfov;
- Concluzii. Propuneri şi soluţii de reducere a riscului pe termen mediu şi lung.
Etapa 5 - Obţinerea de către Prestator a avizelor şi acorduri şi acordarea consultanţei în procesul de aprobare în consiliul judeţean. Publicitate.
Modificarea contractului de achiziţie publică, în cursul perioadei sale de valabilitate, se va putea efectua în condiţiile prevăzute la art. 221 din Legea nr. 98/2016 şi al prevederilor din cadrul Instrucţiunilor ANAP, în vigoare la momentul iniţierii modificării.
Autoritatea Contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificare/informații suplimentare, în cea de a 6-a zi înainte de termenul limită stabilit pentru depunerea ofertelor.