Conform prevederilor art. 2 (1) din Legea 333/2003, ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile reglementate de legea nr 31/1990 privind societăţile comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de natura capitalului social, precum şi alte o...
Conform prevederilor art. 2 (1) din Legea 333/2003, ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile reglementate de legea nr 31/1990 privind societăţile comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de natura capitalului social, precum şi alte organizaţii care deţin bunuri ori valori cu orice titlu, sunt obligate să asigure paza acestora, cu efective de jandarmi, cu poliţişti locali, cu personal propriu sau prin societăţi specializate de pază şi protecţie, iar răspunderea pentru măsurile de asigurare a pazei bunurilor şi valorilor deţinute cu orice titlu revine conducătorilor unităţilor menţionate.
În acest sens, conform prevederilor art (1) din cuprinsul Hotărârii de Guvern nr. 301/2012, pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a legii nr 333/2003, adoptarea măsurilor de securitate a obiectivelor, bunurilor şi valorilor prevăzute în lege se poate realiza pe baza unei analize de risc la securitatea fizică.