Avand în vedere implementarea proiectului "Creşterea eficienţei energetice a Centrului Cultural "Elena Roizen" din oraşul Ovidiu, judetul Constanta , C10-I3-477, cu finanţare prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, a fost aprobata demararea procedurii de atribuire a contractului de achizitie publica de lucrări privind realizarea acestui obiectiv de investitii.
Obiectivul general al proiectului vizează realizare...
Avand în vedere implementarea proiectului "Creşterea eficienţei energetice a Centrului Cultural "Elena Roizen" din oraşul Ovidiu, judetul Constanta , C10-I3-477, cu finanţare prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, a fost aprobata demararea procedurii de atribuire a contractului de achizitie publica de lucrări privind realizarea acestui obiectiv de investitii.
Obiectivul general al proiectului vizează realizarea lucrărilor de reabilitare energetică moderată a clădirii publice cu destinaţia de "camin cultural", contribuind astfel la îmbunătăţirea furnizării de servicii publice la nivel local. Renovarea va conduce la o reducere cu 30% a necesarului de energie primară, conform auditului energetic ce a stat la baza realizării prezentei documentaţii.
b) Obiectivele specifice ale proiectului sunt următoarele: efectuarea lucrărilor de izolare termică a pereţilor exteriori, înlocuirea tâmplăriei exterioare neperformantă energetic, modernizarea instalaţiilor electrice, modernizarea instalaţiei de încălzire şi a instalaţiei de a.c.m., realizarea unor instalaţii de ventilare/climatizare, montarea unor sisteme solare pentru prepararea apei calde, montarea unor sisteme fotovoltaice pentru producerea energiei electrice astfel încât imobilul rezultat să îndeplinească toate cerinţele normelor actuale cu privire la imobile de acest gen etc.
Durata contractului: Executarea contractului incepe după constituirea garantiei de buna execuţie in timpul ofertat de operatorul economic pentru executia lucrarilor, avand in vedere termenul maxim de 12 luni de la emiterea ordinului de incepere al lucrarilor.
c) Procedura de atribuire aleasă este, conform prevederilor art. 113 alin. (1) al Legii 98/2016 - procedura simplificata intr-o singura etapa
d) Tipul contractului: un contract de executie de lucrari
e) Termen contract: maxim 12 de luni din care executie lucrari, inclusiv verificari si probe tehnologice, de la transmiterea ordinului de incepere a lucrarilor si tinand cont de perioada de implementare a proiectului.
f) Plata se va efectua în urma emiterii facturilor fiscale de către operatorul economic cu care se va semna contractul de executie lucrari şi după receptia calitativa si cantitativa conform prevederilor contractuale.
Penalităţile privind neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor contractuale sunt cele prevăzute
Contractul se atribuie ofertantului care îndeplineşte criteriile de selecţie şi calificare impuse şi a cărui ofertă a fost stabilită câştigătoare de către comisia de evaluare pe baza criteriului de atribuire precizat în anunţul de participare şi în documentaţia de atribuire.
În vederea comparării unitare a ofertelor, se solicită ca toate preturile să fie exprimate în cifre cu cel mult două zecimale. Niciun fel de cereri şi pretenţii ulterioare ale ofertantului legate de ajustări de preţuri, determinate de orice motive (cu excepţia situaţiilor prevăzute explicit în documentaţia de atribuire şi/sau prin dispoziţiile legale aplicabile), nu pot face obiectul vreunei negocieri sau proceduri litigioase între părţile contractante. Autoritatea contractanta are obligatia de a stabili oferta câstigatoare pe baza criteriului de atribuire precizat in Documentatia de Atribuire. Clasamentul ofertelor se stabileste prin ordonarea crescatoare a preţurilor ofertate, oferta castigatoare fiind cea de pe primul loc, respectiv cea cu cel mai mic preţ. În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, şi oferta câştigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică.
În cadrul prezentei achiziţii, produsele si materialele încorporate ce urmează a fi achiziţionate trebuie să fie noi, nefolosite, de asemenea, vor fi oferite cele mai recente modele. Produsele şi materialele încorporate ce urmează a fi achiziţionate ar trebui să încorporeze cele mai recente îmbunătăţiri în proiectare şi materiale.
- atribuirea se face pe baza criteriului "Cel mai bun raport calitate - preţ"
Pentru determinarea ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic, autoritatea contractantă va aplica criteriul de atribuire "cel mai bun raport calitate - preţ", menţionat la art. 187 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice.
Oferta stabilită ca fiind câştigătoare este oferta care întruneşte punctajul cel mai mare, rezultat din aplicarea factorilor de evaluare stabiliţi mai jos.
Valoarea estimata a achizitiei este compusa din urmatoarele capitole conform centralizatorului cheltuielilor pe obiectiv:
4 Investitia de baza 3,518,863.06
4.1 Construcţii si instalaţii 2,954,897.91
4.1.1 [0006.1] imobil Sp+P+1: Lucrari pentru cresterea eficientei energetice- lucrari eligibile 2,806,497.91
4.1.2 [0006.2] imobil Sp+P+1: Lucrari neeligibile- 148,400.00
4.3 Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care necesita montaj 563,965.15
4.3.1 [0006.1] imobil Sp+P+1: Lucrari pentru cresterea eficientei energetice - lucrari eligibile 563,965.15
4.3.1.1 [0006.1] imobil Sp+P+1: Lucrari pentru cresterea eficientei energetice - Utilaje, echipamente tehnologice si functionale care necesita montaj - lucrari eligibile 563,965.15
5.1 Organizare de santier (Lucrari neeligibile) 73,872.45
5.1.1 Lucrari de constructii si instalatii aferente organizarii de santier 59,097.96
5.1.1.1 0006.3] imobil Sp+P+1: Lucrari neeligibile - Lucrari de constructii si instalatii aferente organizarii de santier 56,129.96
5.1.2 Cheltuieli conexe organizarii santierului 2,968.00
5.1.2.1 [0006.4] imobil Sp+P+1: Lucrari neeligibile - Lucrari de constructii si instalatii aferente organizarii de santier 14,774.49
TOTAL VALOARE (exclusiv TVA) 3,592,735.51 lei fara TVA