In cadrul contractului se vor efectua servicii de proiectare şi asistenţă tehnică din partea proiectantului şi executarea de lucrări pentru punerea în siguranţă a căii ferate pe porţiunea cuprinsă între km 3+200 – 4+200, linia Bacău – Piatra Neamţ, zona unde se înregistrează frecvent denivelări cu valori peste limitele toleranţelor admisibile; este necesară proiectarea si executia lucrărilor de consolidare terasamente, care...
In cadrul contractului se vor efectua servicii de proiectare şi asistenţă tehnică din partea proiectantului şi executarea de lucrări pentru punerea în siguranţă a căii ferate pe porţiunea cuprinsă între km 3+200 – 4+200, linia Bacău – Piatra Neamţ, zona unde se înregistrează frecvent denivelări cu valori peste limitele toleranţelor admisibile; este necesară proiectarea si executia lucrărilor de consolidare terasamente, care să prevadă următoarele categorii de lucrări principale, aşa cum sunt descrise în Documentaţia pentru avizarea lucrărilor de intervenţie şi în Expertiza tehnică.
Operatorilor economici li se recomandă să viziteze şi să examineze amplasamentul lucrării, inclusiv împrejurimile, şi să obţină toate informaţiile care pot fi necesare în vederea elaborării ofertei. Operatorul economic va întreprinde toate demersurile si va lua toate măsurile în vederea evitării producerii unor eventuale accidente care s-ar putea solda cu moartea sau rănirea fizică a unei persoane şi/sau cu pierderea sau deteriorarea proprietăţii, răspunderea revenindu-i integral în cazul producerii unor astfel de evenimente. Operatorul economic va suporta orice eventuale cheltuieli, pierderi sau daune ca rezultat al vizitării amplasamentului lucrării.
Se va considera că ofertantul care va adjudeca şi va semna Contractul a inspectat şi a examinat amplasamentul lucrării, împrejurimile acestuia, datele şi alte informaţii disponibile, şi că a fost satisfăcut, înainte de depunerea Ofertei, de toate aspectele relevante, inclusiv următoarele (fără a se limita la acestea):
(a) forma şi natura Şantierului, inclusiv condiţiile subterane;
(b) condiţiile hidrologice şi climaterice;
(c) volumul şi natura activităţii precum şi bunurilor necesare pentru execuţia, terminarea lucrărilor şi remedierea oricăror defecţiuni;
(d) cerinţele referitoare la căi de acces, cazare, facilităţi, personal, energie, transport, apă şi alte servicii.
In perioada in care se pot solicita clarificari, respectiv cu 20 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor, Operatorii care doresc să viziteze amplasamentul îşi vor anunţa intenţia şi vor transmite Organizatorului procedurii cu minim 48 ore înainte, numele reprezentanţilor delegaţi. Organizatorul procedurii de achiziţie va confirma cu 24 de ore înaintea datei stabilite pentru vizitarea amplasamentului tuturor operatorilor economici care şi-au declarat intenţia de a participa cu oferte la procedură, eventualele detalii referitoare la aceasta.
Atat serviciul de proiectare, cat şi executarea lucrărilor se vor efectua conform metodologiei descrise in caietul de sarcini. Lucrarile care fac obiectul contractului se vor efectua conform instructiunilor si a prescriptiilor CFR.
Nota: Numar zile pana la care se pot solicita clarificari înainte de data limita de depunere a ofertelor: 20 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor. Entitatea contractanta va raspunde la solicitarile de clarificari in a 12-a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor (entitatea contractanta raspunde clarificarilor intr-o singura zi). Entitatea contractanta va raspunde doar la solicitarile de clarificari adresate de operatorii economici pana la termenul limita stabilit