Comuna Ibanesti utilizeaza in prezent Planul Urbanistic General aprobat in anul 2015, fiind astfel necesara elaborarea unui nou PUG pana in anul 2025.
Avand in vedere evolutia ultimilor ani a factorilor sociali, geografici, economici, culturali, cat şi a necesităţilor locale si tinand cont si de Strategia de dezvoltare durabila a comunei Ibanesti pentru perioada 2021-2030 si a proiectelor de infrastructura pe care Comuna I...
Comuna Ibanesti utilizeaza in prezent Planul Urbanistic General aprobat in anul 2015, fiind astfel necesara elaborarea unui nou PUG pana in anul 2025.
Avand in vedere evolutia ultimilor ani a factorilor sociali, geografici, economici, culturali, cat şi a necesităţilor locale si tinand cont si de Strategia de dezvoltare durabila a comunei Ibanesti pentru perioada 2021-2030 si a proiectelor de infrastructura pe care Comuna Ibanesti intentioneaza sa le realizeze in perioada urmatoare, PUG existent nu mai corespunde necesitatilor Comunei Ibanesti, fiind justificata necesitatea elaborarii unui nou PUG.
Tinand cont de complexitatea documentatiilor, necesitatea organizarii procedurilor de achizitii, perioadele de timp pentru obtinerea avizelor/acordurilor, este oportuna demararea procedurilor de realizare PUG incepand cu anul 2023.
Nu exista la nivelul UAT Ibanesti documentatie de amenajare a teritoriului si de urbanism realizata in format GIS.
Oportunitatea investitiei este data de linia deschisa de finantare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Componenta C10 – Fondul Local, I.4. Elaborarea/actualizarea în format digital a documentaţiilor de amenajarea teritoriului şi de urbanism: Plan de Amenajarea Teritoriului Judeţean/Plan de Amenajare a Teritoriului Zonal Metropolitan/Plan Urbanistic General/Plan Urbanistic Zonal/Plan de Mobilitate Urbană Durabilă.
Obiectivul este de a îmbunătăţi cadrul de planificare teritorială prin documente şi proceduri simplificate şi digitalizate de amenajare a teritoriului apartinand UAT Ibanesti, un acces sporit şi transparent la documentele de planificare spaţială şi teritorială.
Se vor achizitiona prin prezenta procedura urmatoarele servicii:
1. ACTUALIZAREA P.U.G. SI R.L.U. SI ELABORAREA P.U.G. IN FORMAT GIS
2. PLATFORMA INFORMATICA URBANISM
Comuna Ibanesti are o suprafata de 4660 ha, din care 826 ha intravilan. Din punct de vedere administrativ - teritorial comuna Ibăneşti cuprinde două sate: Ibăneşti (centrul politico-administrativ) şi Dumbrăviţa. Populaţia comunei la recensământul din 2011 era de 3906 locuitori
Contractul de achiziţie, având ca obiect ,,Plan Urbanistic General în format digital pentru Comuna Ibanesti, judetul Botosani" va consta in:
1. ACTUALIZAREA P.U.G. SI R.L.U. SI ELABORAREA P.U.G. IN FORMAT GIS
Cadrul legal ce reglementează etapele necesare actualizării Planului Urbanistic General al comunei Ibanesti:
-Capitolul III, Secţiunea 2, art. 22-33 din Anexa la Ordinul nr. 2701/2010 ce prevede următoarele etape:
I. Etapa de documentare şi elaborare a studiilor de fundamentare
II. Etapa de elaborare a propunerilor de plan şi avizarea P.U.G. şi R.L.U.;
III. Etapa de elaborare a versiunii finale P.U.G. şi R.L.U.
IV. Aprobarea si avizarea P.U.G. şi R.L.U.
Iniţierea procesului de revizuire a P.U.G. în vigoare constituie o oportunitate semnificativă de introducere a sistemului tehnologic GIS (Geographic Information Systems sau Sisteme Informatice Geografice) în procesul de planificare, proiectare şi autorizare a construcţiilor.
Odată cu revizuirea şi aprobarea PUG, se are în vedere:
- realizarea tranziţiei administraţiei locale către sistemele informatice suport pentru monitorizarea aplicării în timp a documentaţiilor de urbanism şi de execuţie a autorizaţiilor de construire, permiţând astfel urmărirea în timp real a modificărilor survenite asupra PUG.
- crearea bazei de date la nivel de parcelă cadastrală cu reglementările urbanistice stabilite prin PUG revizuit, această bază de date constituind ulterior suportul informatic pentru emiterea în format electronic a Certificatelor de Urbanism.
Integrarea tehnologiei informaţiei specifica GIS în procesul de gestiune şi control a dezvoltării comunei Ibanesti, va permite o aplicare corecta şi uşoara a prevederilor documentaţiilor de urbanism în procedura de autorizare şi eficientizarea procesului decizional, stocarea datelor în format analogic (pe suport hârtie) nemaiputând asigura o administrare eficienta a teritoriului.
Cea mai importantă caracteristică a tehnologiei GIS o reprezintă integrarea datelor de tip vectorial cu datele de tip descriptive asociate obiectului grafic, astfel încât elementelor grafice - unitatea teritoriala de referinţă (UTR), tarla, parcelă, construcţie, tronson reţea, tronson stradă (drum), zone specifice - li se pot ataşa atribute textuale: suprafaţă, procentul de ocupare teren, coeficientul de utilizare teren, regimul juridic, regimul economic, regimul tehnic al imobilelor sau regulamentul de urbanism aferent.
Având în vedere faptul ca UAT Ibanesti nu deţine o baza de date urbane preconstituita în condiţiile legii , pentru emiterea certificatelor de urbanism cu respectarea prevederilor recente introduse prin art.6 alin.(1) lit.c1) din Legea 50/1991 potrivit căruia avizele se vor solicita doar în baza consultării bazei de date urbane constituite în condiţiile legii, pe parcursul elaborării documentaţiei necesara actualizării PUG prestatorul va întocmi planşele cu reţelele tehnico-edilitare, va preda documentaţia de urbanism şi în format digital compatibil cu soluţia CAD sau GIS folosită de Autoritatea contractantă pentru constituirea unei baze de date urbane şi teritoriale integrată .
Ulterior stabilirii formatului specific soluţiei software optime, pe parcursul etapelor de elaborare şi avizare a documentaţiei de urbanism actualizată Prestatorul va elabora baza de date urbane ce va fi livrata Autorităţii contractante conform Caietului de sarcini.
Teritoriul reglementat va fi împărţit în U.T.R. - unităţi teritoriale de referinţă - delimitate de străzi sau parcele cadastrale. Aceste U.T.R.-uri vor coincide cu teritoriile de referinţă reprezentate de tipologii de zone funcţionale cu caracter omogen şi identitate conturată.
Transpunerea prevederilor documentaţiilor în sistem GIS, utilizând simultan două categorii de informaţii care fundamentează deciziile, respectiv:
-date de tip vectorial prin care sunt reprezentate entităţi spaţiale ce sunt reglementate urbanistic, precum limite administrative, limite ale unităţilor teritoriale de referinţă, limite ale parcelelor, limite ale unor zone de protecţie, zone funcţionale, clădiri, drumuri, reţele şi altele asemenea;
-date de tip atribut prin care sunt gestionate informaţiile specifice asociate referitoare la fiecare dintre entităţile spaţiale reglementate.
Documentatiile finalizate vor fi livrate catre beneficiar, in formatul/forma necesara pentru a fi transmise catre MDLPA pentru încărcarea documentaţiei în Observatorul Teritorial Naţional în format GIS. (https://ot.mdrap.ro/website/maps/ )
2. PLATFORMA INFORMATICA URBANISM
Scopul platformei software este acela de a eficientiza procesul administrativ. Baza de date creata ca urmare a prestarii serviciilor de actualizare a PUG se va stoca pe platforma software ofertata.
Solutia software trebuie sa indeplineasca urmatoarele cerinte:
-toate meniurile si mesajele aplicatiei vor fi in limba romana;
-accesul se va face pe baza de nume utilizator si parola. Parolele vor fi stocate in baza de date folosind in hash criptografic sau criptate;
-platforma software va fi licentiata pentru un numar nelimitat de utilizatori si pentru o perioada nelimitata de timp;
-principalele componente ale platformei (baza de date, server GIS) vor fi de tip open-source;
-modulul de afisare GIS sa permita activarea, centrarea si dezactivarea straturilor geografice afisate;
-geometriile elementelor gestionate de catre platforma sa poata fi reprezentate manual prin intermediul unor instrumente software direct in platforma sau sa poata fi importate din fisiere SHP sau DXF;
-platforma va stoca in istoric toate modificarile atributelor si geometriile elementelor gestionate, impreuna cu auditarea tuturor operatiunilor efectuate de catre utilizatori;
-la nivelul fiecarui modul/pagini sa fie disponibil un manual de utilizare contextual care sa descrie functionalitatile disponibile;
-informatiile legate de atributele elementelor gestionate sa poata fi afisat atat in format lista, cat si in componentele tip widget, direct pe harta. Fiecare lista va permite afisarea informatiilor in forma tabelara (drumuri, imobile, constructii, etc), sa poata fi configurata de catre fiecare utilizator autentificat prin selectarea coloanelor care vor fi afisate, precum si ordinea lor de afisare. Pentru fiecare lista, coloanele disponibile vor reprezenta toate atributele care definesc obiectul afisat in lista. Pentru fiecare coloana selectata, va fi creat automat un filtru de cautare dupa atributul corespunzator acelei coloane cu ajutorul caruia utilizatorul va putea filtra direct din interfata care afiseaza lista.
-informatiile personalizate pentru fiecare utilizator vor fi stocate in baza de date, astfel daca utilizatorul se va autentifica de la alta statie de lucru, configurarile sa fie incarcate automat;
- elementele care afiseaza liste (atat liste dedicate, cat si cele de tip widget) sa permita filtrarea elementelor afisate in functie de conditiile alese de catre utilizator;
- filtrarea elementelor sa poata si facuta atat aproximativ, cat si exact
Platforma informatica va fi livrata cu un modul de urbanism care va permite Primariei un management integrat al documentatiilor de urbanism, bazat pe identificarea cu acuratete si generarea automata a regimului tehnic aferent si aplicabil unui amplasament pe baza reglementarilor in vigoare existente si aplicabile acelui amplasament, la nivel de Regulament Local de Urbanism, conform prevederilor PUG-ului in vigoare, integrand nativ si automat prevederile aduse de toate PUZ-urile, PUD-urile si restrictiile existente.
informatiile se comunica pe adresa de e-mail: consiliulibanesti@yahoo.com
Orice operator economic are posibilitatea de a transmite propunerea de preţ în vederea determinării valorii estimate cu respectarea celor precizate în anunţ, respectiv caiet de sarcini.