Autoritatea Contractantă, prin achiziţie publică, vizează atribuirea contractului de lucrări, care cuprinde servicii de proiectare, asistenţă tehnică din partea proiectantului şi execuţia de lucrări inclusiv activitati accesorii, în corelaţie cu obiectivele specifice ale proiectului.
Prin realizarea acestei investiţii “Eficientizarea energetică a clădirilor rezidentiale din Municipiul Hunedoara-Etapa 1" se va asigura creşt...
Autoritatea Contractantă, prin achiziţie publică, vizează atribuirea contractului de lucrări, care cuprinde servicii de proiectare, asistenţă tehnică din partea proiectantului şi execuţia de lucrări inclusiv activitati accesorii, în corelaţie cu obiectivele specifice ale proiectului.
Prin realizarea acestei investiţii “Eficientizarea energetică a clădirilor rezidentiale din Municipiul Hunedoara-Etapa 1" se va asigura creşterea eficienţei energetice a clădirilor rezidentiale , respectiv a unui pachet de blocuri din Municipiul Hunedoara, ce sunt situate pe B-dul Corvin, respectiv blocurile 93, 94, 96, 98, 99, 100, la care se adauga si cele doua blocuri de pe Str. George Enescu, respectiv blocurile 130, 131, prin aplicarea unor măsuri de creştere a eficienţei energetice propuse prin auditul energetic; în vederea reducerii consumului de energie primară şi a emisiilor de CO2, asigurând totodată îmbunătăţirea confortului în clădiri şi reducerea semnificativă a consumului de utilitati si implicit reducerea facturilor in aceste cladiri; cresterea calitatii aspectului arhitectural si totodata a valorii imobilelor din zona; instalarea a 6 statii de incarcare pentru vehicule ce vor stimula utilizarea autovehiculelor ecologice si reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera.
Beneficiarii acestei investitii, locatarii acestor blocuri, vor beneficia, prin modernizarea şi îmbunătăţirea condiţiilor ce ţin de infrastructură, de costuri mai mici la facturile de utilităţi şi de o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Beneficiile care rezultă în urma achiziţiei vor fi pe termen lung, beneficiarii directi vor fi locatarii acestor blocuri, prin reducerea cheltuielilor de administrare, prin imbunatatirea confortului, sanatatii si sigurantei locatarilor acestor blocuri iar la nivel macro investiţia va contribuii la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră si stimularea utilizarii autovehiculelor ecologice.
Autoritatea Contractantă consideră necesară şi acordă o atenţie deosebită aspectului eficientizare energetică a clădirilor rezidentiale prin realizarea unor lucrari de interventie care sa determine diminuarea consumurilor energetice pentru incalzirea spatiilor , in conditiile asigurarii si mentinerii climatului termic interior, prin limitarea pierderilor de caldura catre mediul exterior precum si ameliorarea aspectului urbanistic al cladirilor.
Activitatile care fac obiectul prezentei achizitii sunt:
- Servicii de proiectare care cuprind: elaborarea documentaţiilor tehnice pentru obţinerea avizelor şi acordurilor în scopul eliberării autorizaţiei de construire, elaborarea proiect în vederea obţinerii Autorizaţiei de Construire (P.A.C.), elaborare proiect organizarea execuţiei lucrărilor (P.O.E.), elaborarea proiectului tehnic de executie (P.T.) si a detaliilor de executie (D.E.),a Caietelor de sarcini pe specialităţi (CS) precum şi elaborarea Planului de urmărire a comportării construcţiei în timp şi a Planului de management pentru reducerea poluării pe toată durata de funcţionare a clădirilor reabilitate.
- Servicii de asistenţă tehnică din partea proiectantului pe parcursul desfăşurării lucrărilor;
- Execuţia lucrărilor de constructii si instalatii aferente, conform solutiilor tehnice stabilite la nivelul documentatiei tehnice realizate, conform prevederilor HG nr. 907/2016.
Activitatile care fac obiectul prezentei achiziţii, sunt detaliate în caietul de sarcini, anexă la documentaţia de atribuire.
2. Necesitatea achiziţiei
Necesitatea achiziţiei serviciilor de proiectare, asistentă tehnică din partea proiectantului, precum şi execuţia de lucrări inclusiv activitati accesorii, corespunde obiectivului general al Proiectului Finanţat în cadrul PNRR (Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă), Componenta 5 – Valul Renovării, Operaţiunea A.3 Renovare Energetică moderată sau aprofundată a clădirilor rezidentiale multifamiliale, care cuprinde dezvoltarea României prin realizarea unor programe şi proiecte esenţiale, care să sprijine rezilienţa, nivelul de pregătire pentru situaţii de criză, capacitatea de adaptare şi potenţialul de creştere, prin reforme majore şi investiţii cheie cu fonduri alocate pentru România în cadrul mecanismului.
În cadrul Componentei 5, Instituirea unui fond pentru "Valul Renovării", care să finanţeze lucrări de creştere a eficienţei energetice a fondului construit existent, Axa 1 - Schema de granturi pentru eficienţă energetică şi rezilienţă în clădiri rezidentiale multifamilaile: renovarea moderată sau aprofundată/renovare integrata a cladirilor rezidentiale multifamiliale se va finanta renovarea energetica a cel putin 4,3 milioane m2 de cladiri rezidentiale multifamiliaale, prin urmataoarele tipuri de proiecte: proiecte integrate ( consolidare seismica si eficienta energetica) si proiecte de renovare energetica.
Principalul rezultat pe care autoritatea contractantă doreşte să îl obţină în urma realizării investiţiei îl reprezintă: eficientizarea energetică a clădirilor rezidentiale din Municipiul Hunedoara , în scopul reducerii consmului de energie primara si a emisiilor de CO2 asigurand totodata imbunatatirea confortului, sanatatii si sigurantei locatarilor acestor blocuri in calitate de beneficiari directi ai investitiei. Cresterea perfomantei energetice a cladirilor rezidentiale din municipiul Hunedoarase va fi asigurata prin realizarea unor lucrari de interventie care sa determine diminuarea consumurilor energetice pentru incalzirea spatiilor in conditiile asigurarii si mentinerii climatului termic interior, prin limitarea pierderilor de caldura catre mediul exterior precum si ameliorarea aspectului urbanistic al cladirilor.
Lucrarile de interventie asupra obiectivului de investitie propuse a fi executate, sunt urmatoarele:
A. Măsuri de creştere a eficienţei energetice a clădirilor:
1. Consolidarea elementelor, subansamblurilor sau a ansamblului structural;
2. Protejarea, repararea elementelor nestructurale si/sau restaurarea elementelor arhitecturale si a componentelor artistice, dupa caz;
3. Lucrări de reabilitare termică a anvelopei, conform soluţiei tehnice prezentate în DALI, care să asigure atingerea indicatorilor tehnico economici asumaţi prin proiect;
4. Realizarea lucrarilor de interventie in scopul realizării ventilării naturale a spaţiilor ocupate;
5. Instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile – inclusive achiziţionarea acestora, în scopul reducerii consumurilor energetice din surse convenţionale şi a emisiilor de gaze cu efect de sera;
6. Reabilitare/ modernizare a instalaţiilor de iluminat în clădiri: inlocuirea circuitelor electrice în părţile comune; Înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent şi incandescent din spaţiile comune cu corpuri de iluminat cu eficienţă energetică ridicată şi durată mare de viaţă, aferente părţilor comune ale blocului de locuinţe;
7. Echiparea clădirilor cu staţii de încărcare pentru maşini electrice, conform prevederilor Legii nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor.
B. Alte tipuri de lucrări: Repararea trotuarelor de protecţie, în scopul eliminării infiltraţiilor la infrastructura blocului de locuinţe; Demontarea instalaţiilor şi a echipamentelor montate aparent pe faţadele/terasa blocului de locuinţe, precum şi montarea/remontarea acestora după efectuarea lucrărilor de intervenţie; Refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenţie, Crearea de facilităţi / adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi (rampe de acces,dispozitiv mobil pentru transportul pe scări); Refacerea finisajelor interioare aferente spaţiilor comune din bloc (casa scării), Lucrări pentru echiparea cu staţii de încărcare pentru maşini electrice, conform prevederilor Legii nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor, republicată;
Toate interventiile si lucrarile propuse se regasesc in D.A.L.I, anexa la documentatia de atribuire.
Se vor respecta specificatiile din documentatiile aprobate, atat la elaborarea documentelor de proiectare, cat si la executia lucrarilor.
Durata maximă de realizare a investiţiei este de 14 luni şi este împarţită astfel:
❖ Durata serviciilor de proiectare este de 2 luni, de la data menţionată în Ordinul de începere a prestării serviciilor de proiectare emis de către autoritatea contractantă, nefiind inclusă şi durata serviciilor de verificare a proiectului tehnic de către verificatori tehnici atestaţi. Tot în cadrul acestui termen contractantul va prezenta autorităţii contractante soluţiile detaliate adoptate în proiectare în imagini şi prezentări 3D, pentru consultarea autorităţii contractante şi adoptarea soluţiei finale, care va respecta soluţia tehnică conceptuală din DALI;
❖ Termenul de execuţie a lucrărilor, inclusiv organizare de şantier: 12 luni de la data menţionată în Ordinul de începere a lucrărilor emis de către autoritatea contractantă.
❖ Durata pentru asistenţă tehnică din partea contractantului va fi pe toată durata de execuţie a lucrărilor, până la semnarea fără obiecţiuni a procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor inclusiv pentru elaborarea Cărţii tehnice a construcţiei şi pentru onţinerea autorizaţiei ISU.
Durata totala a contractului_50 luni: cuprinde toate etapele necesare finalizarii obiectivului de investitie pana la receptia finala a lucrarilor, respectiv: 2 luni proiectare +12 luni executie + 36 luni perioada de garantie minima.
Nota
In cazul acordarii de catre ofertantul castigator a unei garantii extinse mai mare de 36 luni, durata contractului va creste in mod corespunzator.