Subscrisa RNP Romsilva - Administraţia Parcului Natural Balta Mică a Brăilei R.A., cu sediul social în mun. Brăila, str. Goleşti nr. 29, judeţul Brăila, având CIF RO25646725, înregistrată la Registrul Comerţului cu nr. J09/308/2009, reprezentată legal prin Ing. Ionel MANOLACHE în calitate de Director, prin prezenta vă invităm să ne comunicaţi oferta dumneavoastră de preţ pentru serviciile ce vor fi descrise mai jos în Anexa...
Subscrisa RNP Romsilva - Administraţia Parcului Natural Balta Mică a Brăilei R.A., cu sediul social în mun. Brăila, str. Goleşti nr. 29, judeţul Brăila, având CIF RO25646725, înregistrată la Registrul Comerţului cu nr. J09/308/2009, reprezentată legal prin Ing. Ionel MANOLACHE în calitate de Director, prin prezenta vă invităm să ne comunicaţi oferta dumneavoastră de preţ pentru serviciile ce vor fi descrise mai jos în Anexa 1.
Unitatea noastră, în calitate de administrator al ariei naturale protejate Parcul Natural Balta Mică a Brăilei, îşi propune în viitor realizarea unor investiţii atât pe linia conservării biodiversităţii cît şi pe linia activităţii de promovare şi dezvoltare a infrastructurii de vizitare.
Pe linia conservării biodiversităţii sunt propuse o serie de lucrări de reconstrucţie ecologică din care amintim :
Realizarea de 5 stăvilare pe principalele canale de alimentare a lacurilor interioare (locaţiile acestora sunt conform schiţelor ataşate).
Realizarea de lucrări de decolmatare a anumitor canale ce fac legatura între lacurile din zona parcului (locaţiile acestora sunt conform schiţelor ataşate).
Pe linia dezvoltării infrastructurii de vizitare se propun următoarele obiective:
Realizarea a 2 observatoare avifaunistice având o suprafaţă aprox de 50 mp (cu locaţii conform schiţelor ataşate) ;
Realizarea a 2 puncte de informare (suprafaţă construită aproximativă de pînă în 200 mp per obiectiv) în Insula FunduMare şi Crăcănel (locaţiile se regăsesc conform schiţelor ataşate) ;
Realizarea unui centru de vizitare la Giurgeni (cu o suprafaţă maximă de 500 mp şi cu locaţie conform schiţelor ataşate).
Solicitarea de ofertă se referă strict la studiile necesare realizării unui studiu de fezabilitate:
Ofertă pentru studiu topografic realizat pentru toate cele opt locaţii unde se doresc a fi realizate lucrările de construcţii.
Ofertă pentru studiu Geologic ce include 12 foraje la adâncimea de 6ml, realizarea analizelor de laborator şi interpretarea datelor.
Ofertă pentru studiu Hidrologic , care să implice debitele şi cotele , în punctele de interes , la probabilităţi medii (cote de referinţă 250 cm - 450 cm la Brăila)
Ofertă pentru partea de proiectare a construcţiilor civile ce se doresc a fi realizate (2 puncte de informare, 2 observatoare avifaunistice , 1 centru de vizitare). Proiectarea se va realiza la nivel de studiu de fezabilitate si va trebui să conţină următoarele componente:
• Arhitectură (plan amplasare în zonă, plan situaţie, planuri generale, secţiuni, faţade, caracteristici)
• Rezistenţă (Detalii fundaţii, schemă axiometrică structură, detaliu imprejmuire)
• Sistematizare (plan de situaţie sistematizat)
• Instalaţii sanitare (planuri generale)
• Instalaţii ventilaţii (planuri generale)
• Instalaţii termice (planuri generale)
• Instalaţii electrice (planuri generale)
• Studiu de fezabilitate pentru construcţiile civile
Ofertă pentru lucrările hidrotehnice necesare, cu următoarele componente:
• Proiectare construcţii hidrotehnice (5 stăvilare)
• Proiectare lucrări hidrotehnice (lucrări de decolmatare pentru o lungime de 10 km de canal cu o suprafaţă de 19,5 mp în secţiune transversală, deplasarea materialului dizlocat pe o distanţă medie de 5ml si tasarea terasamentului obţinut, sub forma unui dig perimetral).
• Studiu de fezabilitate pentru partea de lucrări hidrotehnice.
Vă rugăm ca preţul total ofertat să includă orice alte costuri necesare prestării serviciilor solicitate prin prezenta cerere, la locaţiile de desfăşurare ale acestora.
La prezenta solicitare de ofertă vor fi transmise şi hărţile în format digital ale obiectivelor mai sus menţionate.
Oferta va fi exprimată în lei fără TVA cu rugămintea ca oferta să fie valabilă minim 30 de zile de la data comunicării.